Sari direct la conținut

Caru' cu vedete: Gheorghe Turda a învins cancerul; Michael Buble nu se mai retrage din muzică. Ce surpriză le-a pregătit fanilor; Delia ia bani grei din concerte, dar nu le suportă. Mărturisirea uluitoare a celei care a încasat 300.000 de euro într-un an din muzică

HotNews.ro
vedete, Foto: Colaj foto
vedete, Foto: Colaj foto

Gheorghe Turda a învins cancerul. Gheorghe Turda a descoperit cancerul din întâmplare şi a povestit cum a scăpat de boală. „M-a deranjat un neg cât un bob de piper în perciun. La un moment dat s-a spart bubița și m-am speriat. Am venit imediat la consult. Doamna doctor Mihaela Leventer a zis că e nevoie să fac o operație. Am avut încredere în doamna doctor și în metoda folosită de dânsa, tehnica Mohs. De la programare până la operație a durat o săptămână. Am trecut peste această fază. Dumnezeu ne-a ajutat”, a declarat Gheorghe Turda. Cântărețul s-a operat printr-o tehnică ce are rată de succes de 99.7%, microchirurgia Mohs. „Nu m-am speriat. Am primit cu optimism rezolvarea acestei situații în care am intrat. Noi, persoanele cu ochii albaștri și tenul deschis, suntem predispuse la așa ceva”, a spus el potrivit Click.

Michael Buble nu se mai retrage din muzică. Ce surpriză le-a pregătit fanilor. Michael Buble a anunțat la jumătatea lunii trecute faptul că se va retrage din muzică și nu va mai acorda niciun interviu, după ce fiul său, Noah, în vârstă de 5 ani, a fost diagnosticat cu o boală extrem de gravă: cancer la ficat. Micuțul este în remise, dar lupta pe care toată familia a fost nevoită să o ducă pentru a îi salva viața și-a pus amprenta asupra cântărețului canadian. Acesta declara în octombrie că boala fiului lui l-a schimbat mult: „Am vrut să mor atunci când am auzit că Noah este bolnav” a spus Michael Buble. Artistul este căsătorit cu actrița argentiniană Luisana Lopilato din 2011 și au împreună trei copii: Elias, Vida Amber Betty și Noah, scrie Unica.

Delia ia bani grei din concerte, dar nu le suportă. Mărturisirea uluitoare a celei care a încasat 300.000 de euro într-un an din muzică. Show-urile pe care le face artista atrag fanii ca un magnet concertele pe care le susține, astfel că și veniturile vedetei din muzică sunt substanțiale. Astfel, doar în anul 2017, Delia a a strâns, în 12 luni de muncă, numai din muzică, 300.000 de euro. Veniturile ei pe anul trecut sunt însă mult mai mari de atât. Statutul de vedetă i-a adus reclame, iar contractul cu Antena 1 a continuat și în 2017, cântăreața câștigând o sumă consistentă, cu 5 zerouri, în euro, ca remunerație pentru cele două emisiuni în cadrul cărora este jurat: show-ul de talente X Factor și emisiunea-concurs iUmor. De altfel, tariful Deliei pentru un concert se ridică la 9.900 per concert. Deși câștigă bani grămadă din concrete, Delia mărturisește că nu-i prea place să meargă la concerte, scrie Libertatea.

Connect-R radiază de fericire după ce s-a împăcat cu Misha. Connect-R și Misha s-au despărțit în urmă cu câteva luni! Cei doi au rămas, totuși, foarte buni prieteni de dragul fetiței lor, Maya. Pe contul personal de socializare, artistul a postat o fotografie în care apare super fericit. Probabil datorită faptului că a păstrat o relație de amiciție cu fosta soție și că își poate vedea fiica atunci când dorește. De altfel, în urmă cu cinci zile, Connect-R a postat o fotografie în care apărea alături de Misha, lăsând să se înțeleagă faptul că îi este extrem de dor de ea. „Cea mai frumoasă mămică”, a scris Connect-R în dreptul fotografiei în care apare fosta lui soție. Se pare că între Connect-R și Misha încă există un respect mutual, iar artistului nu îi este frică să își exprime sentimentele în public, scrie Cancan.

Paula Chirilă, despre cele mai grele momente de la Ultimul Trib: «Mâncam și cartoane de foame». Deși a plecat cu gânduri optimiste din România către Madagascar, actrița a declarat că nu se aștepta să-i fie atât de greu să se descurce și să se adapteze criteriilor concursului. Totuși, vedeta consideră că participarea la această emisiune a fost provocarea vieții sale. „De nebună ce sunt m-am dus. N-am știut că va fi provocarea vieții mele, că va fi atât de greu. Îmi place aventura, partea cu băștinașii mi-a plăcut foarte tare, ne-am distrat. A fost pe bune, am mâncat de pe jos, mâncam și cartoane de foame ce îmi era. N-am văzut nici o emisie, nu pot să mă uit unde apar eu. Am avut și multe spectacole și n-am avut timp”, a susținut ea potrivit Click..

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro