Sari direct la conținut

Caru' cu vedete: Michael Bolton cântă în România, în două concerte; Cine este cel mai bine vândut cântăreț al anului 2018; Oana Zăvoranu, fără sutien. Prima apariție la TV după ce și-a scos silicoanele

HotNews.ro
vedete, Foto: Colaj foto
vedete, Foto: Colaj foto

Michael Bolton cântă în România, în două concerte. Cântăreţul american Michael Bolton va susţine două concerte în România, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe 20 iulie, şi la Sala Palatului din Bucureşti, pe 22 iulie. Anunţul a fost făcut de organizatorii evenimentelor, care au dat startul vânzării de bilete pe site-urile de specialitate. Cântăreţul şi compozitorul Michael Bolton a vândut peste 65 de milioane de albume la nivel mondial. Muzicianul a compus piese pentru nume importante ale muzicii, iar pe scenă a cântat alături de adevărate legende, de la regretatul Luciano Pavarotti, la Placido Domingo, Jose Carreras, Renee Fleming şi BB King, potrivit Descopera.

Cine este cel mai bine vândut cântăreț al anului 2018. Cel mai bine vândut artist al anului 2018 este Drake. Pe locul al doilea s-a clasat BTS, urmat de Ed Sheeran, Post Malone, Eminem, Queen, Imagine Dragons, Ariana Grande, Lady Gaga, Bruno Mars. „Scorpion”, cel de-al cincilea album de studio al cântărețului canadian Drake a stabilit mai multe recorduri în prima săptămână de la apariție și s-a clasat pe primul loc în topuri din 92 de țări. După ce șapte dintre piesele de pe album s-au situat în între primele zece din Top 100 Billboard, artistul a depășit recordul stabilit de Beatles în urmă cu aproape 55 de ani, scrie Unica.

Oana Zăvoranu, fără sutien. Prima apariție la TV după ce și-a scos silicoanele. În urmă cu câteva săptămâni, Oana Zăvoranu anunța că se operează a noua oară. Vedeta a decis atunci să-și micșoreze bustul. După ce și-a micșorat sânii, Oana Zăvoranu a avut prima apariție la TV, la emisiunea pe care Teo Trandafir o moderează la Kanal D. Aceasta a venit în platoul emisiunii îmbrăcată cu o pereche de blugi și un tricou, pe sub care nu a purtat sutien. „Am scos implanturile acum două săptămâni. Am scos şi bandajele. Nu faceţi aşa ceva acasă! Faceţi-le pe toate fără să cădeţi în extrem”, a spus Oana Zăvoranu la emisiune, potrivit Libertatea.

Mara Bănică, diagnosticată cu o afecțiune chinuitoare: “Șchiopătam, îmi intra un cuțit la fiecare pas”. Probleme de sănătate nu îi dau pace jurnalistei Mara Bănică. Ea a făcut mărturisiri despre afecțiunea chinuitoare cu care a fost diagnosticată și a vorbit de cât de greu suportă uneori durerile pe care le simte în tot corpul. În vârstă de 43 de ani, Mara Bănică suferă de reumatism, boală cu care a fost diagnosticată în urmă cu doi ani. Și… deși a crezut că reușește să țină durerile reumatice sub control, uneori acest lucru nu se întâmplă. Deşi această afecțiune poate ameliorată prin intermediul terapiei medicamentoase, durerile pot persista. Medicii atrag atenția bolnavilor, cărora le spun că durerea este influenţată de factori multipli, printre care se numără: starea psihică, genetica, experienţa, mediul cultural şi social, potrivit Cancan.

Luke Perry a suferit un accident vascular cerebral! Cum se simte Dylan din «Beverly Hills, 90210». Luke Perry, cunoscut pentru rolurile sale din seriale populare precum „Beverly Hills, 90210” sau „Riverdale”, a suferit joi un accident vascular cerebral destul de grav, fiind internat în spital pentru a-i putea fi monitorizată corespunzător starea de sănătate. Paramedicii s-au deplasat de urgență la reședința îndrăgitului actor, în vârstă de 52 de ani, după ce au primit un apel la linia de urgență. Medicii au ajuns la acesta în jurul dimineții, iar vedeta a fost transportată la spital și reținută pentru îngrijiri medicale. Momentan nu este cunoscută starea în care se află Perry, relatează presa internațională, scrie Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro