Caru' cu vedete: Premiile Grammy 2019: Cel mai prost îmbrăcate vedete; Laura Bretan, câștigătoare Eurovision 2019: „E chiar mai bună decât Madonna”; Fostă Miss Universe, diagnosticată cu cancer de piele
Premiile Grammy 2019: Cel mai prost îmbrăcate vedete. Cea de-a 61-a ediție a Premiilor Grammy a fost prilej de paradă a modei pe covorul roșu. Din păcate, foarte multe vedete au dat greș în alegerea ținutelor. Printre ele se numără și Cardi B, care a întors toate privirile la Premiile Grammy 2019, dar nu în sensul bun. Cântăreața a ales o rochie bizară, în care abia a reușit să meargă. Ținuta ei a semănat cu o scoică sau cu o floare de lotus, potrivit tablodiului britanic The Sun. Ținuta face parte dintr-o colecție vintage a lui Thierry Mugler, mai exact din 1995, scrie Click.
Laura Bretan, câștigătoare Eurovision 2019: „E chiar mai bună decât Madonna”. Laura Bretan, câştigătoarea sezonului cu numărul 6 al emisiunii „Românii au talent“, participă anul acesta la Eurovision cu piesa „Dear Father”. Etapa semifinalelor selecției naționale s-a încheiat duminică, 10 februarie, la Arad, cu al doilea show al ediției din acest an a Eurovision România. Cei 5 fericiți concurenți trimiși în marea finală au fost Laura Bretan, Letiția Moisescu & Sensibil Balkan, Linda Teodosiu, Ester Peony și Olivier Kaye. Cel salvat de publicul de acasă a fost Aldo Blaga, potrivit Cancan.
Fostă Miss Universe, diagnosticată cu cancer de piele. Actrița și prezentatoarea Dayanara Torres, fostă Miss Universe 1993, a anunțat că a fost diagnosticată cu melanom, cea mai periculoasă formă de cancer de piele. Dayanara, care a fost măritată cu Mark Anthony, a dezvăluit că medicii i-au pus acest diagnostic după apariția unei alunițe cu aspect neregulat, pe picior, în zona din spate a genunchiului. Boala a evoluat rapid și s-a extins pe picior. Ea este logodită cu producătorul de film Luis D’Esposito, cunoscut mai ales pentru proiectele Marvel. El a fost cel care a insistat ca Torres să meargă la un control, potrivit Unica.
Kate Middleton i-a adus un omagiu Prințesei Diana la Premiile BAFTA 2019. Pentru Premiile BAFTA 2019, Kate Middleton a purtat o rochie asimetrică, albă, semnată Alexander McQueen, în timp ce Prințul William a ales un costum clasic, negru, și mocasini din catifea. Ducesa de Cambridge a accesorizat rochia pe un umăr cu un clutch alb, o brățară cu diamante și o pereche de cercei care au aparținut Prințesei Diana. Cerceii cu perle au fost purtați de Prințesa Diana la evenimentul organizat de United Celebral Palsy Foundation, în 1995, în cadrul căruia a primit premiul Humanitarian of the Year, scrie Elle.
Povestea de viaţă a lui Florin Zamfirescu. A avut trei căsnicii, dar cel mai mult îşi iubeşte fata! Cum arată Ştefana acum? În cazul lor, dragostea pentru actorie e în ADN. Pentru că Ştefana a urmat acelaşi drum artistic ca tatăl ei, actorul Florin Zamfirescu – dar şi ca mama sa, actriţa Valeria Sitaru, şi fratele ei vitreg, Vlad Zamfirescu. Profesionistă şi ambiţioasă, Ştefana nu s-a temut de întâlnirile cu tatăl ei pe tărâmul profesiei, acolo unde îi spune „Domnul Z” tocmai pentru a departaja viaţa personală de carieră – fie că e vorba de UNATC, acolo unde Florin Zamfirescu e rector, iar ea lector, sau de scenă, acolo unde a trebuit să facă faţă standardelor lui ridicate când el a regizat-o într-o piesă la Godot, „Cada cu picioare”, scrie Click.