Caru' cu Vedete: Si-a scris deja "testamentul"! Boala il macina pe unul dintre cei mai iubiti actori; Fiica Andei Calugareanu a ajuns sa caute prin gunoaie; Un celebru cantaret din Romania recunoaste ca si-a inselat sotia! Cum a reactionat femeia
Si-a scris deja „testamentul”! Boala il macina pe unul dintre cei mai iubiti actori. Boala l-a tinut departe de scena pe maestrul Valentin Uritescu, insa actorul ajuns la varsta de 73 de ani pare resemnat. Recent, si-a indeplinit cel mai mare vis, acela de a termina cartea autobiografica, iar acum priveste cu detasare sfarsitul vietii. Valentin Uritescu are o cariera de peste patru decenii si considera ca a ajuns in punctul in care poate renunta la actorie ca sa-si vada linistit de batranete. In ultima perioada, maestrul si-a concentrat atentia asupra unei carti autobiografice, iar de curand a reusit sa sa termine volumul. Acum, artistul se roaga la Dumnezeu sa-i dea zile sa faca si lansarea cartii, eveniment ce isi doreste sa aiba loc in vara anului viitor, chiar de ziua lui de nastere. Suferind de Parkinson inca de la 30 si ceva de ani, o forma a bolii ce poate fiu tinuta sub control cu medicatie, actorul a ajnuns la nivelul la care nu mai priveste sfarsitul cu temere, scrieCancan.
Fiica Andei Calugareanu a ajuns sa caute prin gunoaie. Nu reuseste si pace sa-si gaseasca un echilibru! Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Calugareanu, a reusit sa socheze o tara-ntreaga cu povestea ei dramatica. Dupa ce aproape un an a fost in atentia televiziunilor, acum tanara de 35 de ani a revenit la viata „de pe-o zi pe alta”. Fotoreporterii Click! au surprins-o zilele trecute cautand chistoace de tigari. Nu lucreaza, nu face nici un efort sa-si puna ordine in viata, in schimb cauta sa profite cat mai mult de memoria mamei sale. Merge la actiuni unde stie ca vin foste vedete care o cunosc, le cere bani sau chiar tigari! La sfarsitul saptamanii trecute, Ioana Tufaru si-a facut aparitia in Bucuresti, la Casa de Cultura a Studentilor, la un eveniment organizat in memoria cantaretei Mihaela Runceanu. Tanara s-a gandit ca in mod sigur va reusi sa starneasca mila invitatilor, mai ales ca multi au fost colegi de scena cu mama ei, Anda Calugareanu, anuntaClick.
Laura Cosoi, detalii despre nunta. La mai bine de doi ani de la infiriparea unei povesti de iubire cu Cosmin, Laura Cosoi marturiseste ca isi doreste o nunta clasica si sa spuna”Da” in fata altarului. Smiley este de mult istorie pentru Laura Cosoi. Vedeta se bucura acum de iubirea impartasita a lui Cosmin Curticapean. „Suntem de doi ani si jumatate impreuna si am ajuns la etapa la care spunem: „Gata! Ne casatorim”, a marturisit Laura la Teo Show. Insa data la care se va petrece marele eveniment nu a fost inca stabilita si nici nu s-a gandit la rochie, dar Laura spune ca isi doreste lucruri simple, pentru ca ele sunt cele mai frumoase. „Au mai fost cereri in casatorie, nu o sa vorbesc despre asta. Important e ca sunt nemaritata. Cosmin nu m-a cerut, nu da rateu. Stie ca daca ma cere, e da”, a mai spus actrita, subliniind totodata ca inelul pe care il poatra pe deget este achizitie proprie si nicidecum unul de logodna, asa cum s-a speculat, informeazaLibertatea.
Un celebru cantaret din Romania recunoaste ca si-a inselat sotia! Cum a reactionat femeia, dupa ce a vazut imaginile cu cei doi. Un celebru cantaret din Romania a avut curajul sa iasa in fata intregii tari si sa recunoasca faptul ca si-a inselat sotia cu care are si un copil. Este vorba despre Mihai Chitu, castigatorul celei de-a treia editii a concursului „Vocea Romaniei”. Dupa ce a fost surprins de paparazzi in timp ce saruta o alata tanara, barbatul a avut curajul sa dea ochii si cu sotia sa si sa ii recunoasca sincer tot ce s-a intamplat. „Ma cunosc de ceva timp cu domnisoara! S-a intamplat, nu stiu, ne-am intalnit de cateva ori. Nu are sens sa ii dau numele. Lucrurile astea se intampla, asta e viata…”, a declarat Mihai Chitu, in emisiunea „La Maruta”, scrieCancan.
Dupa despartirea de Robert Turcescu, Oana Sarbu vrea o schimbare majora in viata ei! Dupa ce a fost, se pare, dezamagita in dragoste (dupa zece ani de relatie, fostul ei iubit, Robert Turcescu, s-a casatorit cu Oana Nutu, femeia cu 14 ani mai tanara decat el, la niciun an de iubire), actrita e hotarata sa isi schimbe radical stilul de viata. Nu, nu este vorba despre vreo dieta sau despre vreun nou look. Oana Sarbu a luat decizia de a se concentra mai mult pe aspectul spiritual al vietii. Artista este foarte convinsa ca o schimbare majora i-ar aduce mai multa liniste in viata! Astfel, Oana Sarbu (46 de ani) a publicat, pe contul personal de Facebook, cateva randuri despre practicile Zen si elementele fundamentale ale acestui tip de meditatie. Astfel, actrita lasa sa se inteleaga ca incearca sa-si gaseasca linistea interioara prin tot felul de exercitii si vrea sa se detaseze de toate problemele legate de viata de zi cu zi, anuntaClick.