Sari direct la conținut

Caru`cu vedete: Adrian Văncică, din Las Fierbinţi, asaltat de fani care vor să bea cu Celentano; "Simbolul" Revoluției se însoară la 78 de ani

HotNews.ro
Caru`cu vedete, Foto: Colaj foto
Caru`cu vedete, Foto: Colaj foto

Adrian Văncică, din Las Fierbinţi, asaltat de fani care vor să bea cu Celentano: „Li se pare că suntem prieteni şi li se pare normal să bem“. Actorul Adrian Văncică (42 de ani), cunoscut din „Las Fierbinţi“, a vorbit despre rolul beţivului din serialul de comedie de la Pro TV, şi a mărturisit că şi-ar dori să joace în mai multe drame. Adrian Vănică, cunoscut din serialul de comedie „Las Fierbinţi“, pentru rolul beţivului Celentano, a mărturisit că fanii îl abordează ca şi cum ar fi deja prieteni, pentru că „li se pare normal să bem“. „Foarte multă lume vrea să bea cu mine. Păi din cauza personajului, că li se pare că suntem prieteni şi li se pare normal să bem“. Întrebat dacă se consideră mai mult un actor de comedie sau „de filme serioase“, Văncică a ţinut să sublinieze diferenţa dintre actor şi comediant, notează Adevărul.

Maisie Williams (Arya Stark în Game of Thrones), impecabilă la premiile Emmy 2019. Dominată în acest an de producțiile HBO, cea de-a 71-a ediție a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy (Oscarurile televiziunii americane) a avut loc la finalul lunii recent încheiate (duminică, 22 septembrie 2019) în impresionantul Microsoft Theater din Los Angeles. Cum evenimentul stârnește, an de an, un interes uriaș în întreaga lume, cei mai mulți dintre participanți acordă o atenție deosebită vestimentației, astfel că ziarele de modă nu duc lipsă de subiecte în perioada ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Simpatica actrița britanică a apărut în fața camerelor purtând o creație personalizată – marca JW Anderson, realizată în colaborare chiar cu Reuben Selby, iubitul lui Maisie. Este vorba de o rochie lungă neagră, cu detalii asimetrice, decolteu în V și strasuri argintii, asortată perfect cu o pereche de pantofi negri cu tocuri de cristal de la Roger Vivier, scrie Verdict.ro.

„Simbolul” Revoluției se însoară la 78 de ani. Considerat un ”simbol” al Revoluției din decembrie ’89, Gelu Voican Voiculescu a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe Elena și Nicolae Ceaușescu, ocupând – ulterior – funcția de vicepremier în guvernul condus de Petre Roman. Unii l-au considerat o personalitate a istoriei contemporane, alții doar un personaj controversat. Aleasa inimii lui Gelu Voican Voiculescu este Georgiana Daniela Arsene, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Vernești, județul Buzău. Evident, este un (alt) moment de cotitură – de data aceasta sentimentală – în viața tumultuoasă a lui Gelu Voican Voiculescu, cel care declara, la un moment dat, că a dorit să fie un om liber, conform Cancan.

Anca Serea, dezvăluiri din intimitate: ”Patul este prea clasic”. Anca Serea și Adi Sînă formează unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri din showbizz-ul autohton. Anca Serea este căsătorită din 2015 cu Adi Sînă, împreună cu care are trei copii, pe Noah, Ava și Moise Petru. Fosta prezentatoare de televiziune mai are doi copii, pe David și Sarah, dintr-un mariaj anterior care, însă, s-a sfârșit tragic, prin moartea soțului său. Nu este prima oară când Anca Serea face dezvăluiri din dormitor, dar de această dată a reușit să povestească într-un mod foarte haios cum reușesc, ea și Adi Sînă, să dea frâu liber pasiunii: „Este foarte important să-ţi păstrezi viaţa de cuplu, viaţa intimă, notează Unica.

Andreea Antonescu şi-a refăcut viaţa. Imagini în exclusivitate cu iubitul vedetei. A răsărit soarele pe strada Andreei Antonescu. După o perioadă cu nori, viaţa ei s-a înseninat, iar acum artista are toate motivele să fie fericită. Spynews.ro a aflat, în exclusivitate, că Andreea Antonescu iubeşte din nou. Vă dăm câteva indicii. Apare aproape în fiecare zi la televizor, este tânăr, chipeş şi toate femeile sunt amorezate de el. Dar, chiar şi aşa, doar una a avut succes şi a ajuns la inima craiului. Dar cine este el? Ei bine, nici mai mult, nici mai puţin decât Ştefan Manolache, reporter la Acces Direct, conform Spy News.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro