Sari direct la conținut

Caru`cu vedete: O actriță și-a publicat pozele nud pentru a nu mai fi șantajată de hackeri; Ce mai fac și cum arată astăzi membrii trupei Animal X; Oana Lis a terminat facultatea și vrea să devină psiholog

HotNews.ro
vedete, Foto: Colaj foto
vedete, Foto: Colaj foto

O actriță și-a publicat pozele nud pentru a nu mai fi șantajată de hackeri. Actrița americană Bella Thorne a publicat pe contul său de Twitter, pozele nud pe cu care un hacker o amenința că le va face publice. În urma incidentului, tânăra de 21 de ani a transmis și un mesaj puternic. „La naiba cu tine și cu puterea pe care crezi că o ai asupra mea. O să scriu despre asta în următoarea mea carte”, a transmis Bella, pe Twitter. Actrița este cunoscută pentru numeroase roluri din seriile de pe Disney Channel, potrivit Stirile ProTv.

Ce mândre sunt vedetele de copiii lor. Se laudă cu diplomele micuţilor pe Internet. Andreea Antonescu, ex Andree, este foarte mândră de fiica ei, Sienna, care a terminat cu brio clasa întâi. „A luat diplomă de excelenţă la Gazeta Junior matematică. Este pasionată de matematică, dar participă şi la alte concursuri. Este foarte bună”, o laudă artista. Şi Andreea Bănică (40 de ani) a fost emoţionată că fiica ei, Sofia, a terminat clasa a patra. „Cu emoţii şi bucurii, Sofia a terminat clasa a patra cu rezultate care ne fac tare mândri de ea. Te iubim până la cer şi înapoi”, a scris Andreea lângă o fotografie în care este împreună cu fetiţa şi cu soţul ei, Lucian Mitrea, potrivit Click.

Ce mai fac și cum arată astăzi membrii trupei Animal X. Animal-X îi avea în componență pe Şerban Miron Copoţ, Alexandru Sebastian Şalaman şi Laurenţiu Mihai Penca. Chiar dacă Șerban Copoț a renunțat la muzică, acesta a rămas în atenția publicului prin proiectele pe care le-a avut de-a lungul timpului în televiziune, ceea ce nu putem spune și despre colegii săi de trupă. Laurenţiu Mihai Penca a intrat în afaceri și a devenit managerul unei companii care se ocupă de design și amenajări interioare, potrivit Unica.

Oana Lis a terminat facultatea și vrea să devină psiholog. Oana Lis a încheiat o altă etapă din viața ei și este pregătită pentru pasul următor. Vedeta vrea să devină psiholog, după ce a terminat facultatea. Soția lui Viorel Lis a vorbit din nou despre cea mai cruntă perioadă din viața ei. „Îmi pare rău că s-a terminat. A fost cea mai bună decizie din viața mea. Am învăţat să trăiesc în aici și acum. Nimeni nu îţi garantează ziua de mâine. De exemplu, nu mai vorbeam cu fratele meu de câţiva ani. Am încercat să iau legătura cu el. E destul de greu să ierți cu adevărat. Nu uiți, e foarte greu. Aici este mai complicat, este cu totul altceva (n.r. abuzul tatălui ei). Am încercat să îl înţeleg.”, a spus ea potrivit Libertatea.

Adriana Bahmuțeanu a ajuns la urgență din cauza dinților. La 45 de ani, Adriana Bahmuțeanu e mamă a doi copii și reușește să se mențină apelând constant la serviciile saloanelor de înfrumusețare și ale clinicilor estetice. Are un implant mamar și o rejuvenare intimă, iar acum a ajuns și la o clinică dentară. Și nu pentru că și-ar fi dorit o cosmetizare dentară, ci pentru că a avut probleme delicate. Adriana l-a vizitat recent pe medicul stomatolog Yazan Aq. El i-a depistat niște chisturi și a decis să o opereze de urgență. Intervenția chirurgicală s-a terminat cu succes, iar vedeta se simte bine acum, scrie Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro