Sari direct la conținut

Casa Alba pregateste o noua strategie in Irak

Presedintele George W. Bush a anuntat ca sustine o crestere a numarului de soldati in cadrul armatei si a infanteriei marine, anticipand o posibila suplimentare a trupelor americane pe teatrul de razboi din Irak in ciuda opozitiei tot mai puternice a opiniei publice din Statele Unite.

Liderul de la Casa Alba a facut aceasta declaratie in cadul unei conferinte de presa desfasurata la Washington, afirmand ca asteapta recomandarile noului secretar al apararii, Robert Gates, si ale comandantilor militari din regiune pentru a decide daca e necesara o crestere a numarului de soldati americani.

“Luam in calcul toate optiunile posibile!”, a precizat George W. Bush, vorbind despre “perspectiva proaspata” pe care noul sef al Departamentului Apararii este asteptat sa o aduca in strategia irakiana.

Declaratiile presedintelui au fost facute intr-un moment in care analistii americani anunta schimbari importante in planurile Casei Albe privind Irakul, lucru care este dovedit si de inlocuirea generalului John Abizaid, seful CENTCOM, si a generalului George Casey, comandantul trupelor multinationale din zona, ale caror plecari sunt anuntate ca sigure pentru inceputul anului viitor.

Noua strategie americana in Irak va fi anuntata de presedintele Bush in luna ianuarie.

Cat priveste obiectivul pe termen lung al Statelor Unite in regiune, presedintele Bush a sustinut ca acesta ramane crearea unui Irak liber si democratic care se poate guverna singur, insistand ca o victorie pe frontul irakian e posibila.

Operatiunile militare din Irak trebuie sa fie completate de un proces politic si de unul de reconstructie a tarii ravasite de razboi, a precizat seful administratiei de la Casa Alba.

Intr-un ton caracterizat de analisti drept moderat, liderul american a mentionat ca va lucra impreuna cu politicienii democrati si republicani pentru a rezolva problema irakiana, insistand insa ca va coopera si cu comandantii militari din regiune sau cu autoritatile din Irak.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de ABC, doar 17 la suta dintre americani aproba in acest moment trimiterea de trupe suplimentare in Irak.

O parte importanta a discursului lui Bush a reprezentat-o economia americana, despre care a spus ca trebuie incurajata sa prospere pentru a sustine costurile razboaielor din Irak si Afganistan, dar si pentru a face functionabile in continuare mecanismele guvernarii.

Conform declaratiilor facute zilele trecute de directorul de buget al Casei Albe, Rob Portman, costurile razboiului din Irak vor depasi 110 miliarde de dolari in anul fiscal 2007, facand astfel ca preturile operatiunilor militare din regiune in ultimii trei ani sa ajunga la 300 de miliarde de dolari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro