Sari direct la conținut

Casa de modă ​Roberto Cavalli la limita falimentului. Brandul își închide toate magazinele din Statele Unite

HotNews.ro
Casa de modă ​Roberto Cavalli la limita falimentului. Brandul își închide toate magazinele din Statele Unite

Vineri s-au închis toate magazinele Roberto Cavalli din Statele Unite. În momentul de față, brandul caută să ajungă la un acord cu creditorii astfel încât să se poată menține pe linia de plutire. Casa de modă urmează să caute un investitor pentru a evita falimentul, informează elpais.com

Decizia de a închide magazinele de pe teritoriul american a venit la puțin timp după ce directorul casei de modă și-a dat demisia. Firma are probleme cu conducerea încă de când Roberto Cavalli s-a retras din activitate acum patru ani. De atunci, au existat neînțelegeri interne în cadrul companiei.

Vineri dimineața, toți angajații din magazinele din America au fost escortați afară de agenții de securitate. În total 93 de persoane au rămas fără locuri de muncă. În aceeași zi, un purtător de cuvânt al firmei din Florența a explicat că încearcă să ajungă la un acord „între investitori și părțile care pot finanța brandul Cavalli astfel încât să-i poată oferi resursele financiare necesare pentru a putea depăși actualele dificultăți financiare”, conform elpais.com

Renumitul brand de îmbrăcăminte avea deschise patru magazine în California, două în New York, unul în Miami și alte două în Las Vegas și în Dallas, Texas. Momentan, tranzacțiile comerciale online ale firmei sunt indisponibile pe teritoriul american.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro