Sari direct la conținut

Castigatorii celor 3000 de euro oferiti la Burselor Superscrieri/Avon

Castigatorii Burselor Superscrieri-Avon, Foto: FFFF
Castigatorii Burselor Superscrieri-Avon, Foto: FFFF

Fundatia Friends For Friends si Avon Romania au anuntat astazi, in cadrul evenimentului CSR4WOMEN, castigatorii Burselor Superscrieri/Avon. Programul ofera trei burse in valoare de cate 1000 de euro unor propuneri de materiale jurnalistice complexe pe tema “violenta domestica”.

Cele trei echipe care vor primi finantare pentru realizarea materialelor propuse in concurs sunt formate din: jurnalista Lina Vdovii si fotograful George Popescu – pentru proiectul “Ordinul de protectie. Instrumentul victimei sau al agresorului?”, cu publicare pe Casa Jurnalistului, jurnalista Elena Stancu si fotograful Cosmin Bumbut – pentru proiectul “Fara antecedente penale”, cu publicare in Esquire Romania si jurnalistele Ana Maria Ciobanu si Oana Sandu impreuna cu artista vizuala Solene Cesbron – pentru proiectul “Harta violentei domestice; narativ”, cu publicare in Decat o Revista.

Aceste propuneri au fost selectate dintr-un total de 42 de inscrieri, in urma notarii pe baza unor criterii de evaluare, de catre un juriu format din: Dan Duca, Liviu Iolu, Mihnea Maruta, Paul Radu, Raluca Kisescu, Simona Tache,Vlad Mixich si Vlad Petreanu.

Juratii s-au aratat impresionati de calitatea lucrarilor inscrise:

„Am fost, pe parcursul notarii celor cateva zeci de aplicatii, extrem de surprins de calitatea propunerilor. De cateva m-as fi apucat si eu cu entuziasm daca ideile ar fi venit la mine si nu le-as fi citit in acest concurs. Calitatea aplicatiilor si a concurentilor m-a facut sa realizez ca, de fapt, cercul jurnalistilor de top din Romania nu este deloc mic”, a spus Liviu Iolu, de la Adevarul. Mihnea Maruta completeaza: „Aceste proiecte imi confirma ca s-a format un grup de jurnalisti, majoritatea avand in jur de 30 de ani, care e atat un nucleu de generaţie, cat si o elita. Ei pot „apuca” deja orice subiect, stiu cum sa-l documenteze si cum sa-l duca la capat.”

Bursele Superscrieri/Avon au fost realizate sub umbrela programului Premiile Superscrieri, de catre Fundatia Friends For Friends impreuna cu Avon Romania, intr-un demers de sustinere a scrierii creative si a jurnalismului narativ de calitate in Romania, reflectate in expunerea subiectului “violenta domestica”.

“Prin Bursele Superscrieri /Avon, ne dorim sa facem cunoscut faptul ca sustinem jurnalismul de calitate, jurnalismul documentat, ce reflecta realitatea, oricat de neplacuta e ea. Iar violenta domestica ESTE o realitate. Ordinul de protectie si antecedentele penale SUNT o realitate. Asa ca cele 3 superscrieri care sunt in topul clasamentelor reflecta fie povesti reale, fie instrumente prin care putem face fata violentei domestice”, a declarat Raluca Kisescu, Director de Marketing Avon Romania si Moldova.

Sorin Tranca, presedintele FFFF, marturiseste: „Inima mea e impartita acum, nu stiu de ce sa fiu mai bucuros: ca reusim sa oferim primele burse Superscrieri, alaturi de un brand minunat, ajutand astfel autorii de creative writing si sa elaboreze continut de calitate… SAU sa ma bucur pur si simplu, ca om, ca implicit, prin texte bune si investigatii amanuntite, sa dam o mana de ajutor pe un subiect sensibil: violenta domestica.”

Lina Vdovîi, una dintre castigatoare, ne spune de ce conteaza acest premiu: „Bursele Superscrieri/AVON sunt importante pentru ca le ofera jurnalistilor răgazul de a rumega un subiect, de a-l intelege si de a spune povestea pe indelete si cu responsabilitate fata de cititori si personaje. Timpul, banii si un editor bun ar trebui sa existe in orice redactie, insa cum ele lipsesc uneori cu desavarsire, e bine ca avem bursele.”

Urmatoarea faza aprogramului, inceput in aprilie, este realizarea materialelor propuse, pana la sfarsitul lunii august. In aceasta perioada, bursierii vor avea parte de sesiuni de mentorat tinute de Mona Dirtu. Pentru lista lucrarilor inscrise si clasamentul lor in urma jurizarii, precum si alte detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorati: http://ffff.ro/burselesuperscrieri/.

Printre sustinatorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numara: HotNews, Sapte Seri, Catavencii, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Dilema Veche, Decat o Revista, Blitz TV, Marie Claire, Romania Pozitiva.

Lansate in 2011, Premiile Superscrieri reprezinta o competitie anuala care promoveaza jurnalismul narativ si scriitura creativa despre oameni, evenimente si momente reale. Cu un istoric la primele 3 editii de aproape 1000 de lucrari inscrise, cu peste 50 de castigatori si premii in valoare totala de peste 15 000 de euro, competitia isi propune sa incurajeze in Romania acele povesti puternice si texte de calitate care informeaza corect, emotioneaza, modifica perceptii si atitudini.

Fundatia Friends For Friends (FFFF) sustine creativitatea practica. Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: Creative Fitness Studio – program de antrenare si dezvoltare a creativitatii, expozitia Ciorne 2.0, Biblioteca FFFF – peste 1500 de carti utile profesionistilor implicati in industrii creative, evenimentele de la Caffffe Creativa si, nu in ultimul rand, Premiile Superscrieri. FFFF a fost fondata de agentia Friends Advertising, aceasta fiind si principalul sustinator si finantator al fundatiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro