Castravetii … rezidentiali
Pe locul fostelor brazde cu castraveþi de langa Ploiesti se va ridica unul dintre cele mai mari cartiere rezidentiale din judetul nostru. Proiectat initial pentru a fi transformat in parc industrial, terenul pãrãsitelor sere Serplo de la Tãtãrani a intrat in posesia unor investitori portughezi.
Dupa ce licitatia pentru atribuirea acestui teren a fost de mai mult ori amanata, conducerea Consiliului Judetean urmeaza sa semneze, saptamana viitoare, contractul cu portughezii de la Plus Vag Investimentos, care vor face acolo cateva sute de locuinte, unitati de invatamant, spatii comerciale si locuri de joaca.
Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Florin Anghel, investitia a fost evaluata la circa 200 de milioane de euro, iar lucrarile vor putea incepe in sase luni de la semnarea contractului.
“Este cea mai mare investitie de la noi si faptul ca vom putea primi destul de multi bani de pe urma acestui cartier ne va ajuta foarte mult in ce priveste bugetul judetului”, a spus presedintele Anghel.
In prima faza, autoritatile judetene vor incasa aproximativ 25 de milioane de euro, respectiv 10 procente din vanzarea caselor, jumatate din aceasta urmand sa fie platita in avans de investitori in acest an.
Cartierul rezidential va avea peste 700 de locuinte in case cu parter si etaj, precum si 1688 de apartamente in constructii cu doua si patru etaje, o scoalã, o biserica, un hotel, un supermarket, doua gradiniþe, spatii de parcare, terenuri de sport si o statie de epurare.