Sari direct la conținut

Cat cheltuie RCS&RDS pentru Digi Sport, Digi 24 si celelalte canale TV? Posturile proprii intra la capitolul "alte cheltuieli"

HotNews.ro

Compania de telecomunicatii RCS&RDS include operatiunile TV pe care le desfasoara – Digi 24, Digi Sport, mai multe canale de filme si documentare – la categoria „alte cheltuieli”, in raportul sau pe anul 2016, document consultat de HotNews.ro. La capitolul „Cheltuieli operationale”, categoria „alte cheltuieli” reprezinta 56,64 milioane de euro, in crestere cu patru milioane fata de anul precedent.

„Alte cheltuieli” acopera, in principal, cheltuielile legate de canalele TV ale companiei (canalele Digi Sport – disponibile in Romania si Ungaria, Digi 24, Digi World, Digi Life, Digi Animal World si Digi Film) si cheltuielile legate de mentenanta retelelor, potrivit sursei citate. Aceasta nu precizeaza cat reprezinta cheltuielile TV si cat reprezinta cheltuielile de mentenanta.

In 2016, „alte cheltuieli” au reprezentat 56,643 milioane de euro, din totalul cheltuielilor operationale de 755,848 milioane de euro. In 2015, „alte cheltuieli” se ridicau la 52,6 milioane euro.

Raportul mentioneaza ca valoarea licentelor de transmisie a competitiilor sportive de pe Digi Sport, in Romania si Ungaria, pentru intervale multianuale (incepute in 2014-2017 si care urmeaza sa se incheie in perioada 2017-2021), este de 110,9 milioane de euro. Pe langa valoarea acestor licente, compania trebuie, conform contractelor, sa acopere si alte cheltuieli tehnice, precum cele legate de ridicarea semnalului la satelit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro