Cât de expusă e România la potențialele taxe pe care Trump vrea să le impună UE? Imaginea comerțului nostru cu America

SUA este al 14-lea cel mai bun cumpărător de produse românești, exporturile noastre în America fiind comparabile ca valoare cu cele din relația cu Republica Moldova, anume de peste două miliarde de euro în 2023, potrivit datelor Statisticii consultate de HotNews. Soldurile comerciale ale celor două țări fiind excedentare în favoarea României, începând din 2010. Impunerea unor bariere tarifare din partea președintelui american ar afecta comerțul României cu America.

Donald Trump a declarat recent că Uniunea Europeană va trebui să „plătească un preţ mare” pentru că nu cumpără suficiente mărfuri americane, dacă va câştiga alegerile din 5 noiembrie, transmite Reuters.
„O să vă spun ceva, Uniunea Europeană sună atât de frumos, atât de minunat, nu? Toate micile ţări europene drăguţe care se adună”, a declarat Trump în Pennsylvania, după ce a promis să promulge „legea comerţului reciproc Trump”.
„Ei nu ne cumpără maşinile. Nu ne cumpără produsele agricole. Ei vând milioane şi milioane de maşini în Statele Unite. Nu, nu, nu, ei vor trebui să plătească un preţ mare”, a afirmat președintele american.

Trump a promis să impună un tarif de 10% la importurile din toate ţările şi taxe mult mai mari la importurile din China, pentru a limita deficitul comercial al țării sale. Europa are, alături de alte state, un excedent în comerțul cu SUA.
Cele mai mari exporturi le avem la categoria Mașini și echipamente electrice, mai exact la subcategoria „Tablouri, panouri, console, pupitre, alte suporturi pentru comanda/distribuirea electricității”- peste 216 milioane de euro. Pe locul al doilea la exporturile românești în SUA găsim motoare și generatoare electrice, cu aproape 65 milioane de euro anual.
În cadrul categoriei „Mașini și aparate electrice care au o funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte” care sună oarecum ciudat, sunt de fapt incluse acceleratoare de particule, generatoare de semnal electric, aparate pentru electroliză, țigări electronice și alte dispozitive de vaporizare.

Prin urmare, o posibilă creștere a tarifelor la produsele importate de SUA din UE va afecta negativ o parte a expoturilor românești.
Pentru 2024, exporturile mărfurilor românești în America sunt estimate la 0,7% din PIB -ul României sau 2,4 miliarde de euro. Cât de mult vor fi afectate exporturile de mărfuri din România în SUA depinde de valoarea taxelor impuse de Trump și de gradul de senzitivitate al exporturilor în SUA la creșterea taxelor.