Cât ne costă o țară fără guvern?

România a trecut vinerea trecută pe lângă unul dintre cele mai costisitoare scenarii ale actualei crize politice. S&P Global Ratings a menținut ratingul suveran la BBB-/A-3, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, dar a păstrat perspectiva negativă.

Cu alte cuvinte, România nu a fost retrogradată în categoria „junk”, dar nici nu a primit un certificat de bună purtare.

Verdictul vine într-un moment neobișnuit: România nu are un guvern cu puteri depline, după ce președintele Dan a făcut 4 nominalizări de premier.

Întrebarea economică este însă alta: cât ne costă o țară fără guvern?

Nu există un cont în care să apară „criză politică: X miliarde de lei”. Și ar fi incorect să punem orice depreciere a leului, orice creștere a dobânzilor sau orice ieșire din rezerva valutară de la BNR exclusiv pe seama politicii.

Dar există o factură care se împrăștie prin economie.

Primul loc în care apare factura: dobânda cerută României

Un stat care cheltuiește mai mult decât încasează trebuie să se împrumute. Iar România are nevoie de finanțări foarte mari tocmai într-o perioadă în care investitorii încearcă să afle cine va guverna țara și, mai ales, dacă următorul guvern va continua consolidarea fiscală.

Reuters nota înaintea deciziei S&P că randamentele obligațiunilor românești pe zece ani crescuseră cu aproximativ 60–80 de puncte de bază în numai două săptămâni, ajungând la cele mai ridicate niveluri din ultimul an.

Pare puțin. Dar la o țară care trebuie să refinanțeze datorii vechi și să împrumute permanent bani noi, câteva zecimi de punct procentual în plus contează.

Și dobânda nu dispare după ce trece criza politică. Obligațiunile emise astăzi pot rămâne ani întregi în datoria statului, iar dobânda lor va fi plătită din bugetele viitoare.

Adică din aceiași bani din care sunt plătite pensiile, salariile bugetarilor, spitalele, școlile sau autostrăzile.

Al doilea preț: leul

Instabilitatea politică nu înseamnă automat deprecierea monedei. Cursul este influențat simultan de inflație, deficitul extern, dobânzi, fluxurile de capital, politica BNR și evoluțiile internaționale.

Dar incertitudinea politică adaugă risc. Reuters arăta că blocajul politic a coincis cu slăbirea leului și cu creșterea randamentelor obligațiunilor. Iar acesta este canalul prin care o criză aparent îndepărtată de viața cotidiană poate ajunge foarte repede în buzunar.

Un leu mai slab îți afectează chiria, ratele sau leasingul la mașină. Și mai înseamnă importuri mai scumpe. România importă bunuri de consum, materii prime, echipamente și numeroase produse ale căror prețuri sunt legate direct sau indirect de euro.

Într-o economie care încă se luptă cu o inflație ridicată, cursul poate deveni astfel o conductă prin care riscul politic ajunge la prețuri.

Ratingul: pragul pe care România nu și-l permite să-l treacă

Aici se vede importanța verdictului S&P. BBB- este ultima treaptă din categoria „investment grade”. Sub ea începe zona speculativă, numită uzual „junk”.

S&P a decis pe 2 octombrie să nu împingă România peste această graniță, dar perspectiva a rămas negativă.

Asta contează pentru că ratingul nu este o medalie acordată guvernului, ci o evaluare a riscului ca statul să-și plătească datoriile.

Iar S&P spune explicit unde vede vulnerabilitatea: procesul prelungit de formare a guvernului ar putea împiedica reducerea deficitului în 2027 și 2028. Agenția ar putea lua în calcul o retrogradare dacă ajustarea fiscală deraiază; invers, perspectiva ar putea reveni la stabilă dacă deficitele fiscal și extern se reduc și există un plan credibil de politici pe termen mediu.

Așadar, problema economică nu este simplul fapt că politicienii se ceartă. Problema apare atunci când conflictul politic blochează deciziile de care depind finanțele țării.

Și aici începe adevărata factură

Un guvern interimar poate administra statul. Ceea ce face mult mai greu este să ofere investitorilor o perspectivă credibilă asupra anilor următori.

Cine face bugetul pentru 2027? Cum va continua reducerea deficitului? Ce cheltuieli vor fi tăiate? Ce taxe vor fi modificate? Ce reforme vor continua?

Și, poate cel mai important, cine garantează că măsurile anunțate astăzi vor mai exista peste șase luni?

Pentru piețele financiare, incertitudinea are un preț. Cu cât răspunsurile sunt mai puțin clare, cu atât investitorul poate cere o primă de risc mai mare pentru a împrumuta statul.

Dar cele 4,8 miliarde dispărute din rezerva BNR?

Mai există o cifră spectaculoasă a acestei săptămâni.

Rezervele valutare ale BNR au coborât în septembrie cu aproximativ 4,8 miliarde de euro, de la 64,87 miliarde la 60,06 miliarde de euro.

Ar fi tentant să spunem că acestea sunt „miliardele pierdute din cauza crizei politice”, dar ar fi și greșit.

O parte importantă a ieșirilor din rezervă este explicată de operațiuni ale Ministerului Finanțelor și de plata datoriei publice. Sursele citate de presa economică indică plăți de aproximativ 2,7 miliarde de euro legate de datorie.

Rezerva BNR nu este nici un cont de economii al României, nici un contor care măsoară cât ne costă instabilitatea politică.

Dar evoluția ei merită urmărită tocmai pentru că BNR operează într-o economie cu deficit extern mare și cu o monedă aflată sub presiune.

Factura pe care n-o primim niciodată

Cel mai mare cost al unei crize politice s-ar putea însă să fie cel mai greu de măsurat: este investiția amânată.

Compania care așteaptă încă șase luni înainte să deschidă o fabrică. Fondul care cere un randament ceva mai mare. Antreprenorul care nu mai angajează. Proiectul public care rămâne fără decizie. Banii europeni care intră mai lent pentru că reformele necesare sunt întârziate.

Niciunul dintre aceste lucruri nu apare într-un comunicat sub titlul „Costul crizei politice”, dar împreună înseamnă creștere economică mai mică, investiții mai puține și venituri bugetare mai slabe.

România a trecut testul de vineri, iar ratingul a rămas investment grade. Dar tocmai faptul că S&P a păstrat perspectiva negativă arată că testul nu s-a terminat.

O țară poate funcționa o vreme fără un guvern stabil. Salariile se plătesc, pensiile intră, magazinele sunt deschise, băncile dau credite, iar oamenii merg luni dimineață la serviciu.

Economia nu se oprește. Doar că, încet, începe să plătească mai mult pentru a continua să funcționeze.