Câte companii au intrat în insolvență în România în acest an. Date de la autorități
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782, în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2026, au fost înregistrate în București – 861, număr în creștere cu 4,11% față de primele opt luni din 2025, scrie Agerpres.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele: Bihor, cu 363 insolvențe (minus 11,89%), Cluj – 263 (minus 15,16%), Ilfov – 246 (plus 2,50%) și Timiș – 229 (minus 4,18%).
Cele mai puține insolvențe au fost în Covasna – 20 (plus 25%), Harghita – 24 (plus 14,29%), Botoșani – 27 (plus 22,73%), Mehedinți – 34 (0%), Sălaj – 34 (minus 41,38%), Tulcea – 34 (minus 22,73%) și Gorj – 38 (plus 11,76%).
Numai în luna august au intrat în insolvență 357 de firme și PFA, cele mai multe în București – 57 și în județele Bihor – 44, Ilfov – 29, iar în Cluj și Timiș câte 16 firme.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și amănuntul, respectiv 308 (plus 175% comparativ cu primele opt luni din 2025), construcții – 271 (plus 256,58%) și în industria prelucrătoare – 167 (plus 138,570%).