Sari direct la conținut

Cauciucurile smart folosite de roverele NASA vor fi vândute în curând pe Pământ

HotNews.ro
Rotile roverului Curiosity, Foto: NASA JPL-Caltech
Rotile roverului Curiosity, Foto: NASA JPL-Caltech

Compania SMART Tire a dezvăluit că primele sale cauciucuri construite pentru explorarea spațială vor fi comercializate în curând pentru publicul larg, relatează Phys.org.

Testate deja de NASA cu roverele sale marțiene, cauciucurile sunt echipate cu tehnologia Radial Shape Memory Alloy (SMART) fabricată din materialul super elastic NiTinol+.

În timp ce un elastic obișnuit se poate întinde, acest material inteligent reprezintă un pas înainte pentru tehnologia aliajelor, permițând rearanjarea structurii sale moleculare când este îndoit și revenirea imediată la forma sa anterioară.

Cauciucurile construite din materialul respectiv nu pierd niciodată aer, nu se sparg și au rezistența titanului, având numeroase aplicații și pe Pământ.

Ele pot fi folosite ca alternativă pentru bicicletele cu suspensii pe aer, având o tracțiune îmbunătățită care poate oferi mai multă siguranță bicicliștilor atât pe drumuri de beton cât și pietriș indiferent de vreme.

În plus, cauciucurile SMART pot ține o viață fără a fi nevoie de înlocuirea lor. Însă poate cel mai entuziasmant lucru este că acestea sunt produse de NASA.

Ca și componentă a roților roverelor marțiene aliajul a fost creat pentru a fi rezistent la terenul aspru de pe suprafața planetei roșii, cauciucurile fiind proiectate pentru a absorbi șocurile și proteja sistemele interne ale vehiculelor spațiale.

SMART Tire a anunțat că intenționează să pună în vânzare cauciucurile pentru bicicliști la începutul lui 2022 urmând ca ulterior să le lanseze și pentru autovehicule.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro