Cazul Ferma Dacilor: Complexul a reclamat că are probleme cu curentul deși era branșat ilegal la rețea / Ce a descoperit la fața locului distribuitorul de energie electrică – precizările ANRE
Instalațiile de electricitate ale Fermei Dacilor erau atât de subdimensionate, încât era nevoie de construirea unui post nou de transformare pentru acoperirea întregului necesar de consum, se arată într-un răspuns al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) la solicitarea HotNews.ro. Reprezentanții pensiunii au depus reclamații la ANRE, deși erau branșați ilegal.
ANRE spune că a primit reclamații de la reprezentanții pensiunii, în luna mai, cu privire la existența unor fluctuații de tensiune în rețea și a cerut distribuitorului de energie din zonă, DEER (fosta Electrica Distribuție) să verifice situația.
DEER a descoperit că, de fapt, pensiunea se alimenta de la un punct de consum aflat la 650 de metri depărtare, care avea aviz pentru o pompă de apă și certificat de racordare pentru o casă de locuit cu panouri fotovoltaice, când de fapt avea nevoie de un întreg post de transformare pentru a-și acoperi consumul.
Ferma Dacilor se alimenta printr-un cablu de 650 de metri
În răspunsul către HotNews.ro, ANRE precizează că a primit o reclamație, în luna mai 2023, din partea Alinei Florentina Cealâcu, formulată în numele societății Ferma Dacilor Production, prin care se reclamau inconveniențe provocate de nivelul de tensiune scăzut la locul de consum din comuna Gura Vadului, localitatea Tohani, strada Principală nr. 76B.
ANRE a cerut distribuitorului din acea zonă, DEER, să ia de urgență măsurile necesare în vederea asigurării calității energiei electrice distribuite la acel loc de consum și să monitorizeze curba de tensiune timp de cel puțin șapte zile, apoi să transmită ANRE și reclamantei rezultatele monitorizării.
În data de 28 iunie, DEER a comunicat ANRE și reclamantei că alimentarea cu energie la acel loc de consum se realizează printr-un branșament trifazat, racordat la rețeaua electrică de joasă tensiune conform unui aviz tehnic de racordare emis în 2014 pentru obiectivul „pompă apă”, racordat la postul de transformare Tohan Sat, puterea aprobată fiind de 8 kW.
DEER a precizat că, în 29 mai 2023, a emis un certificat de racordare pentru obiectivul „locuință plus centrală electrică fotovoltaică”, puterea fiind tot de 8 kW. Deși în certificatul de racordare se preciza că nu este permisă racordarea altor utilizatori, ferma se alimenta de aici printr-o instalație cu o lungime de 650 de metri.
Mai departe, DEER a arătat că ferma depusese o cerere de racordare la rețea în anul 2022 pentru un loc de consum nou, respectiv pensiune agroturistică, însă pentru acoperirea necesarului de consum era nevoie de realizarea unui post de transformare nou.
Valorile tensiunii electrice în rețeaua din zonă erau normale
Distribuitorul a mai transmis autorității de reglementare că a verificat valorile de tensiune în postul Tohani Sat, iar acestea se încadrau în limitele normale.
Totodată, ANRE precizează că nu a primit în perioada noiembrie-decembrie 2023 petiții sau reclamații de la locuitorii din zonă referitoare la eventuale fluctuații ale tensiunii electrice.
Victimele nu au avut nicio șansă
Și procurorii care instrumentează cazul au susținut că pensiunea a funcționat prin încălcarea sistematică a legii.
Șansele ca victimele incendiului de la „Ferma Dacilor” să se poată salva au fost aproape inexistente, date fiind numeroasele probleme pe care le avea pensiunea, care era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică de la o pompă cu apă a unei persoane fizice, având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea unei pensiuni, arată procurorii în documentul cu propunerea de arestare.
Omul de afaceri Cornel Dinicu, care a înființat și conducea complexul turistic Ferma Dacilor, a susținut că incendiul – în care au murit opt oameni – a fost pus intenționat.
Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă, pe care omul de afaceri l-a contestat.