Câciu anunţă un ”mix de soluţii” pentru criza energetică: Săptămâna viitoare venim cu decizia cu ce se întâmplă din aprilie încolo
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, marţi seară, la Antena 3, că se caută soluţii pe termen mediu şi lung pentru criza din energie, fiind necesară combaterea cauzelor. ”Săptămâna viitoare venim cu decizia cu ce se întâmplă din aprilie încolo”, a afirmat ministrul, precizând că încă nu s-a ajuns la discutarea măsurilor în coaliţie.
”Soluţiile pentru restructurarea acestei situaţii, până la urmă, eu cred că vor fi luate deciziile săptămâna viitoare, suntem încă în discuţii la nivel de Guvern. Este un mixt de soluţii, trebuie să afecteze cauzele, să înceteze o dată preţurile acestea explozive la energie, care până la urmă au dus şi la încetinirea economiei, şi la pierderea puterii de cumpărare, dar şi să ne adresăm efectelor pentru că, iată, şi populaţia şi economia au plătit facturi foarte mari”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Adrian Câciu.
Acesta a precizat că, pe lângă măsurile luate pentru ianuarie şi februarie este nevoie de soluţii ”care să se adreseze unui termen mediu şi lung”.
”Nu poţi să adresezi doar efectele, trebuie să te duci la cauze. Cauzele sunt în piaţa de energie, sunt identificate, am lucrat împreună şi cu cei care sunt în piaţă, ca să identificăm unde sunt problemele de preţuri care pur şi simplu sunt de nesuportat (…) Cred că săptămâna viitoare Guvernul va veni cu acest mixt de măsuri. Am pus şi eu şi domnul ministru Chesnoiu, pe masă, o serie de soluţii, îl aşteptăm şi pe ministrul Energiei să vină cu un set de măsuri”, a mai declarat Câciu.
Acesta susţine că, dincolo de rezolvarea problemei de costuri, ”trebuie să aducem foarte mulţi bani în economie”.
”Ceea ce ne-am angajat să facem, am spus că în primul trimestru venim cu un pachet masiv de finanţare a economiei. Acum suntem în zona în care peste 17 miliarde lei ajung în zona IMM. Practic IMM sunt coloana vertebrală a economiei (…) În februarie şi martie avem facturi plafonate, iar săptămâna viitoare venim cu decizia cu ce se întâmplă din aprilie încolo”, a adăugat ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă sunt puncte de vedere diferite în coaliţie pe aceste măsuri, ministrul Finanţelor a declarat: ”Nu s-a ajuns încă în coaliţie, suntem în lucru la Guvern. La momentul acesta se strâng datele şi punctele de vedere”.