Sari direct la conținut

Câciu, despre noul PNRR: A fost eliminat procentul de 9,4% din PIB / Noul mecanism de frânare a cheltuielii cu pensiile este prevăzut în legea pensiilor

HotNews.ro
PNRR, Foto: MIPE / Facebook
PNRR, Foto: MIPE / Facebook

Negocierea privind revizuirea PNRR s-a încheiat, iar în planul revizuit procentul de 9,4% din PIB privind cheltuiala cu pensiile a fost eliminat, noul mecanism de frânare a cheltuielii cu pensiile fiind prevăzut în noua lege a pensiilor, care a fost discutată cu Executivul UE, a precizat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Potrivit acestuia, noul plan de redresare și rezilientă a Romîniei se afla acum în analiza serviciilor Comisiei Europene, estimarea fiind că va fi adoptat la începutul lunii decembrie în ECOFIN.

  • „Acest plan revizuit include o refinanțare suplimentară de 1,4 miliarde de euro pe capitolul RepowerEu, care va fi parte integrantă din PNRR al României.
  • Estimăm că această dezbatere inter-service din cadrul CE să se încheie undeva în jurul datei de 21-22 noiembrie și aprobarea în ECOFIN, pentru că planurile de redresare și reziliență se aprobă de către Consiliul de miniștri de Finante din UE, să se aprobe la inceputul lunii decembrie, dacă nu mă înșel pe data de 8-9 decembrie va fi acest Consiliu.
  • Ce pot să spun foarte clar este că în noul plan de redresare nu se va mai regăsi acel procent de 9,4% din PIB privind sistemul public de pensii.”, a declarat joi Câciu.

Întrebat dacă va exista un mecanism nou în PNRR în locul eliminării procentului de 9,4% din PIB, ministrul a susținut că acest mecanism s-ar afla în noua lege a pensiilor.

  • „Este eliminat din PNRR, iar noul mecanism este prevăzut in legea pensiilor. Legea pensiilor prevede o serie de mecanisme, indexare sau corelare cu creșterea veniturilor din contribuții. Dacă nu mă înșel există acest articol.
  • Deci mecanismul de frânare cerut de Comisia Europeană și de PNRR-ul inițial este prevăzut de legea pensiilor și a fost analizat de Comisia Europeană atunci când draftul noii legi a pensiilor a fost în evaluarea dânșilor.”, a spus Câciu.

În legătură cu prognoza de țară a Comisiei Europene, care a revizuit semnificativ prognoza pentru România, cu un deficit bugetar – mult mai mare decât cel estimat în urmă cu câteva luni, Câciu a spus că prognoza nu a ținut cont de noua lege a pensiilor.

  • „Am avut un acord cu CE ca legea pensiilor să fie aprobată de Parlament înainte de depunerea cererii de plată numarul 3, pentru a se vedea anvelopa totală a legii pensiilor de serviciu și a legii pensiilor ca să se poată face o evaluare pozitivă din partea Comisiei asupra consolidării fiscal bugetară.
  • Pe de altă parte forma legii pensiilor aprobată de Parlament este o formă discutată cu Comisia Europeană, iar la masa negocierilor a fost și Banca Mondială.
  • De ce nu este prevăzută în prognoza Comisiei Europene? Deoarece Comisia Europeană ia in prognoza actele normative în vigoare care produc efecte. Legea pensiilor va produce venituri la bugetul de stat prin consum, adică nu trebuie privită doar anvelopa brută, ci trebuie văzut impactul net.”, a declarat Adrian Câciu.

Mai poate fi renegociată ținta de deficit anul viitor?

La această întrebare, ministrul Câciu a spus că Europa este în recesiune si efectul se rasfrânge și asupra economiei românesti.

„Toată negocierea și argumentele prezentate de Guvern au fost luate in considerare de CE. Probabil anul viitor se va discuta despre noua cale de ajustare a deficitului bugetar al României, atunci când se are în vedere deficitul ESA pe 2023, undeva după luna aprilie 2024.”, a mai precizat Câciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro