Sari direct la conținut

Câciu: Inflația nu lovește în bogați. Decizia privind creșterea pensiilor și alte măsuri de sprijin vor fi anunțate într-o săptămână

HotNews.ro
Adrian Câciu, Foto: Guvernul Romaniei
Adrian Câciu, Foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a respins miercuri ideea creșterii cu 15% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2023. Acesta a spus că liderii Coaliției discută ca „anvelopa bugetară acordată bugetului de pensii să crească cu 15%”, fără a da detalii despre cum se va reflecta asta la nivelul punctului de pensie.

„Îi rog pe toți să aibă încredere. Le amintesc tuturor că anul trecut abia prin 20 noiembrie s-a aflat cu cât vor crește pensiile în 2022. După cum știti nu era niciun gând să crească pensiile cu fosta Guvernare, a fost o negociere cu noua Coaliție și în baza programului stabilit am și anunțat pachetul social.

Cred că într-o săptămână vom avea această decizie și cred că liderii Coaliției vor ieși cu ansamblul de măsuri, pentru că nu este vorba numai de veniturile pensionarilor, ci de veniturile cetățenilor și noi trebuie să sprijinim pe cei care primesc în piept lovitura inflației, iar aceștia sunt cei cu venituri mici și medii. Inflația nu lovește în bogați.”,a declarat miercuri ministrul de Finanțe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro