Sari direct la conținut

CCR se pronunta marti in cazul a 33 de sesizari privind darea in plata

HotNews.ro

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) se va pronunta marti in cazul a 33 de sesizari referitoare la neconstitutionalitatea legii privind darea in plata, formulate de institutii bancare, informeaza Agerpres.

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul CCR, 25 de dosare privind exceptia de constitutionalitate a Legii 77/2016 in ansamblul sau au fost conexate. Alte conexari de dosare au fost facute in functie de articolele din lege supuse controlului constitutional.

Pe 11 octombrie, CCR amanase pronuntarea unei solutii in cazul celor 33 de sesizari.

Dintre acestea, 20 au fost formulate de Raiffeisen Bank. Celelalte sesizari, care vizeaza fie doar unele articole, fie actul normativ in integralitatea sa, au fost facute de BCR, BRD, Banca Romaneasca, Alpha Bank, UniCredit Bank.

Legea privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credit a intrat in vigoare pe 13 mai.

„Consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietate asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii”, prevede actul normativ.

Potrivit acestuia, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un imprumut pentru a intra sub incidenta legii sunt: titularul creditului trebuie sa fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordarii sa nu depaseasca 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat sa fie cu destinatia de locuinta. In plus, in lege se mentioneaza ca imprumuturile acordate prin programul „Prima Casa” nu intra sub incidenta actului normativ.

Legea se aplica si debitorilor care au fost deja executati silit sau celor care se afla in procedura de executare silita.

Prevederile actului normativ se aplica atat creditelor in derulare, cat si celor viitoare si implica raporturile juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro