Sari direct la conținut

Ce a decis New York Times după scandalul caricaturii cu Netanyahu și Trump: Ziarul nu va mai include caricaturi politice

HotNews.ro
Ce a decis New York Times după scandalul caricaturii cu Netanyahu și Trump: Ziarul nu va mai include caricaturi politice

Ziarul New York Times a anunțat că în ediția sa internațională nu vor mai fi publicate caricaturi politice, decizia venind la câteva săptămâni după un scandal cu o caricatură considerată antisemită, transmite AFP.

Editorul James Bennet a declarat că ziarul plănuia de mulți ani să înceteze publicarea de caricaturi politice în versiunea internațională, așa cum se întâmplă deja în ediția din SUA. Decizia va intra în vigoare de la 1 iulie.

Patrick Chappatte, unul dintre principalii caricaturiști ai publicației a spus că decizia are legătură directă cu caricatura cu Netanyahu, acuzând faptul că presa cedează tot mai mult la presiunea politicului și a ”gloatei moraliste” de pe rețelele sociale.

La sfârșitul lunii aprilie, New York Times a publicat o caricatură – pe care a șters-o după scurtă vreme – în care președintele USA era prezentat ca un evreu orb ghidat de un câine cu fața premierului israelian Benjamin Netanyahu și Steaua lui David atârnată de zgardă.

Ziarul a admis că imaginea include ”motive antisemite” și că este jignitoare. Publicația nu și-a cerut însă scuze, spunând doar că publicarea ei a fost o ”eroare de judecată” și că a fost ștearsă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro