Ce a descoperit cel mai amplu studiu genetic despre tulburarea de personalitate borderline. Legături cu depresia, ADHD și stresul posttraumatic

Cel mai amplu studiu genetic realizat până acum asupra tulburării de personalitate borderline a scos la iveală că predispoziția pentru această afecțiune este influențată și de gene. Analiza, publicată în Nature Genetics, a inclus date de la peste un milion de oameni și a identificat 11 regiuni ale genomului asociate cu diagnosticul, dar rezultatele nu permit, deocamdată, estimarea riscului individual.

Autorii au comparat 12.339 de persoane cu tulburare de personalitate borderline cu peste 1,04 milioane de indivizi fără acest diagnostic. Constatările au fost verificate ulterior pe alte două grupuri, care au reunit 685 de cazuri și peste 107.000 de persoane.

Numărul mare de participanți a permis, pentru prima dată, identificarea unor regiuni ale genomului și a unor gene asociate în cazul unei tulburări de personalitate. Până acum, existau indicii privind rolul eredității, dar eșantioanele fuseseră prea mici pentru a localiza variantele implicate.

„Tulburarea de personalitate borderline este una dintre cele mai severe și, probabil, una dintre cele mai stigmatizate tulburări psihice. Multă vreme, explicațiile au fost dominate de istoria dezvoltării: relația cu părinții, atașamentul, invalidarea emoțională, trauma, abuzul, neglijarea”, a detaliat Cătălina Dumitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, doctor în psihologie, pe pagina sa de Substack.

Nu există teste genetice care să poată diagnostica tulburarea borderline

Identificarea unor asocieri în ADN nu înseamnă că acestea pot fi folosite pentru a anticipa diagnosticul unei anumite persoane. Cercetătorii au calculat un scor poligenic, care reunește efectele unui număr foarte mare de variante genetice. În grupurile principale, efectul cumulat al mai multor variante genetice a explicat, în medie, aproximativ 4,6% din diferențele observate, iar capacitatea de a distinge participanții cu borderline de cei fără tulburare s-a situat în jurul valorii de 66%.

Performanța a fost și mai redusă atunci când scorul a fost testat pe grupurile independente folosite pentru verificarea descoperirilor.

Persoanele cu cele mai mari scoruri au avut o probabilitate de 6,6 ori mai mare de a se afla în grupul cu borderline decât cele cu valorile cele mai mici. Comparația se referă însă la extremele distribuției, și nu poate fi transformată într-o predicție pentru un anumit pacient. Cu alte cuvinte, informația genetică este utilă acum pentru înțelegerea mecanismelor tulburării, nu pentru diagnostic.

„Suntem, așadar, foarte departe de scenariul în care analizăm ADN-ul unui copil și spunem: «acest copil va avea borderline»”, a explicat Cătălina Dumitrescu.

Cât de importantă este predispoziția genetică, de fapt

Estimările privind influența genelor diferă în funcție de metoda folosită. În noua cercetare, variantele genetice comune identificate au explicat aproximativ 17,3% din diferențele de risc observate între participanți.

În studiile anterioare pe gemeni și familii, valorile au fost mai mari, între 46% și 69%. Aceste cercetări urmăresc însă asemănările dintre rude, în timp ce analiza genomică măsoară direct doar o parte dintre variațiile genetice existente.

Valoarea de 17,3% arată cât a putut surprinde metoda folosită în actualul studiu, nu cât de mare este influența totală a eredității și nici ce pondere au avut genele în apariția tulburării la un anumit pacient.

„Merită înțeles exact ce spune, pentru că nu spune că «17% din borderline este genetic, iar restul de 83% este produs de mediu»”, a adăugat psihologa.

Scorul de risc nu este asociat cu o singură genă

Cele 11 regiuni identificate conțin sau se află în apropierea mai multor gene care vor putea fi investigate în continuare. Printre cele indicate de diferitele metode folosite de autori se numără SGCD, EXD3, FOXP1, FOXP2, MVK, MMAB, PCYT1B, BPTF, CCDC71 și DEPDC1B.

FOXP2 și SGCD s-au aflat printre genele prioritizate. FOXP1 și FOXP2 sunt cunoscute pentru activitatea lor la nivel cerebral și pentru implicarea în dezvoltarea limbajului, iar FOXP2 a mai apărut în cercetări despre ADHD și consum de substanțe.

Niciuna nu explică, în mod izolat, apariția tulburării. Tulburarea de personalitate borderline are o structură poligenică, lucru care înseamnă că sunt implicate numeroase variante genetice, fiecare având separat un efect foarte redus.

Autorii au găsit și indicii privind activitatea unor gene asociate în etape timpurii ale dezvoltării creierului, inclusiv în perioada prenatală. O parte dintre aceste semnale necesită însă confirmare în cercetări viitoare.

Legătura cu depresia, stresul posttraumatic și ADHD

Cercetătorii au verificat și în ce măsură predispoziția genetică pentru tulburarea borderline se regăsește și în cazul altor tulburări sau trăsături. Au comparat datele cu 50 de astfel de caracteristici, iar pentru 43 au găsit o corelație importantă.

Cele mai semnificative asocieri au inclus tulburarea de stres posttraumatic, depresia și ADHD. Au fost identificate elemente genetice comune și cu comportamentul antisocial, consumul de substanțe, singurătatea, autovătămarea și comportamentul suicidar.

Rezultatele demonstrează că aceleași variante genetice pot fi implicate în probleme psihice diferite, fără ca acestea să reprezinte manifestări ale aceleiași afecțiuni. Diagnosticele rămân distincte din punct de vedere clinic, chiar dacă la nivel biologic există mecanisme pe care le împart.

„Genomul nu pare să fi citit DSM-ul: aceleași vulnerabilități genetice pot contribui la fenotipuri psihiatrice diferite”, a adăugat Cătălina Dumitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală.

O analiză publicată în 2022 a identificat elemente genetice comune între tulburarea borderline și anumite trăsături de personalitate, iar un studiu ulterior a evidențiat o relație similară cu singurătatea.

Asocieri și cu probleme de sănătate fizică

Analiza a evidențiat și o asociere între predispoziția genetică pentru tulburarea borderline și mai multe afecțiuni fizice. Printre acestea se numără diabetul de tip 2, hipertensiunea, obezitatea, boala pulmonară obstructivă cronică și refluxul gastroesofagian.

Aceste rezultate nu arată că tulburarea borderline ar provoca direct bolile respective. Legătura poate fi influențată de factori foarte diferiți, inclusiv fumatul, consumul de substanțe, greutatea corporală, tratamentele urmate sau condițiile sociale și economice.

Autorii atrag atenția asupra acestor legături și pentru că bolile fizice explică o parte din reducerea speranței de viață observată la persoanele cu tulburări psihice severe.

Diferențe între femei și bărbați

Cercetătorii au analizat separat datele femeilor și ale bărbaților. La femei, variantele genetice comune au explicat aproximativ 20,5% din variația riscului, iar la bărbați, 10,2%.

Cele două procente nu pot fi comparate însă ca și cum ar indica o diferență biologică clară între sexe. În studiu au fost incluse peste 10.000 de femei cu tulburare borderline, dar numai 2.260 de bărbați, astfel că estimarea obținută pentru aceștia din urmă este mai puțin precisă.

În plus, efectele variantelor genetice au fost asemănătoare la ambele sexe, iar cercetătorii au identificat o componentă genetică în mare parte comună.

Autorii au subliniat și că tulburarea borderline este identificată mai frecvent la femei, însă diferența poate reflecta, cel puțin parțial, și modul în care simptomele sunt interpretate. La bărbați, impulsivitatea, agresivitatea sau consumul de substanțe pot duce mai ușor la alte diagnostice, în timp ce la femei, instabilitatea relațiilor, autovătămarea și teama de abandon sunt mai des asociate cu borderline.

Rezultatele nu pot fi generalizate

Participanții nu au ajuns în studiu prin aceeași procedură de diagnostic. Dintre cele peste 12.000 de cazuri incluse, 2.705 proveneau din cercetări clinice în care tulburarea fusese stabilită după criterii standardizate. Pentru ceilalți au fost folosite informații din dosarele medicale, iar într-unul dintre grupuri diagnosticul a fost declarat chiar de participanți.

În plus, alte tulburări psihice erau foarte frecvente în rândul celor cu borderline. Aproximativ 70% aveau antecedente de depresie, iar o parte fuseseră diagnosticați și cu tulburare bipolară sau schizofrenie. Când cercetătorii i-au exclus pe aceștia din urmă și au refăcut analiza, principalele rezultate s-au menținut. Prezența frecventă a mai multor diagnostice la aceeași persoană face însă mai dificil de stabilit cât din semnalul genetic identificat este specific tulburării borderline.

În plus, toți participanții din analizele principale aveau ascendență genetică europeană. Deocamdată, nu se știe dacă aceleași asocieri și aceleași estimări se regăsesc și în populații cu alte origini genetice.

Ce trebuie să rețină pacienții

Pe termen scurt, noile date nu modifică diagnosticul sau tratamentul tulburării borderline. Nu există un test ADN care să confirme afecțiunea, iar scorurile genetice actuale sunt prea puțin precise pentru utilizarea individuală.

În prezent, nu există un medicament aprobat special pentru tulburarea de personalitate borderline, iar genele identificate nu oferă deocamdată o țintă clară pentru un nou tratament. Printre abordările folosite se numără terapia dialectic-comportamentală, terapia bazată pe mentalizare și terapia centrată pe scheme. Medicamentele pot fi prescrise pentru anumite simptome sau pentru afecțiuni asociate, dar nu reprezintă tratamentul specific al tulburării.

Descoperirea poate avea însă relevanță pentru felul în care sunt privite manifestările borderline. Pacienții se confruntă încă cu etichete precum „manipulator”, „dramatic” sau „dificil”, iar unele comportamente sunt interpretate drept pur voluntare.

Existența unei componente genetice nu înseamnă nici că evoluția este deja stabilită. Aceeași predispoziție se poate manifesta diferit de la un individ la altul, iar dezvoltarea, relațiile, condițiile de viață și intervențiile terapeutice influențează parcursul ulterior.

Datele genetice completează astfel ceea ce se știa deja despre tulburarea borderline, fără să ofere o cauză unică și fără să transforme diagnosticul într-o consecință inevitabilă a ADN-ului.