Ce acoperire cu semnal de voce au Orange, Vodafone, RCS&RDS și Telekom Mobile: Rezultatele măsurătorilor ANCOM
După ce operatorii de telefonie mobilă au fost sancționați în repetate rânduri cu avertismente și amenzi, în prezent obligațiile de acoperire menționate în cadrul licențelor eliberate în anul 2013 sunt complet îndeplinite, a anunțat miercuri Autoritatea de reglementare în comunicații.
“Am finalizat cu succes o nouă campanie de verificare a acoperirii cu servicii de voce mobilă și mă bucur să anunț că toți operatorii și-au îndeplinit obligația de acoperire cu semnal a 98% din populația României. Astfel, conform măsurătorilor din teren, RCS&RDS acoperă cu servicii de voce mobilă un procent de 98,8% din totalul populației, Orange România – 98,5%, Telekom Mobile 98,5%, iar Vodafone România – 98,4%”, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.
Rezultatele comparative ale măsurătorilor realizate în cadrul campaniilor de verificare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă:
Conform licențelor de utilizare a spectrului radio deținute, Orange, Vodafone și Telekom Mobile au avut obligația de a acoperi cu servicii de voce zonele locuite de cel puțin 98% din populația României prin intermediul rețelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, iar RCS&RDS până la data de 5 aprilie 2019.
Campania de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada mai – octombrie 2022, acoperirea cu semnal a localităților fiind măsurată prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor și străzilor principale și secundare.
În cadrul acestei campanii au fost verificate 13.388 de localități, care aveau mai mult de 10 locuitori, fiind totodată parcurși peste 240.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale.
Din totalul de 20.121.587 de locuitori, conform recensământului populației și al locuințelor, au fost măsurate zonele locuite de 20.116.846 de persoane. Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și populația totală a României.
Utilizatorii pot vedea măsurătorile pe platforma aisemnal.ro, care are mai nou și aplicații mobile pentru sistemele de operare Android și iOS, ce pot fi descărcate gratuit din magazinele de aplicații ale Google și Apple.
Sursa foto: Dreamstime.com