Sari direct la conținut

Ce aduce nou Digital Marketing Forum 2008 pentru piata online din Romania

HotNews.ro

Organizatorii evenimentului de promovare si comunicare in new media Digital Marketing Forum anunta cateva premiere pentru cea de-a doua editie a evenimentului, programat pentru 27 februarie 2008. Un prim studiu dedicat prezentei online a brandurilor de pe piata locala, prezenta unor profesionisti de talie internationala in domeniul marketingului digital si un ghid tiparit dedicat mediului online si mobil din Romania sunt doar o parte dintre aceste premiere.

Digital Marketing Forum 2008 este programat pentru 27 februarie, 2008, la J.W. Marriott Grand Hotel Bucuresti.

Editia de anul acesta a forumului le propune praticipantilor 2 conferinte, 3 workshop-uri, o sesiune cu studii de caz, o masa rotunda, precum si o sesiune dedicata noilor idei de promovare, evenimente la care, comparativ cu anul trecut, vor fi prezenti si vorbitori internationali cu experienta in new media, se arata intr-un comunicat al companiei Evensys, care organizeaza evenimentului.

La masa rotunda a Europei Centrale si de Est vor fi prezenti si specialisti regionali, din tari precum Polonia, Slovacia, Croatia, Bulgaria, Serbia sau Ungaria, precizeaza comunicatul.

Pentru evenimentul din acest an, organizatorii au pregatit un prim studiu dedicat prezentei online a brandurilor de pe piata locala. Impartit pe mai multe categorii de produse si servicii, studiul va releva perceptia asupra brandurilor in mediul online.

Tot cu aceasta ocazie va fi lansat si primul ghid ghid tiparit dedicat mediului online si mobil din Romania, care va contine o analiza a pietei de online, insotita de un „catalog” al firmelor specializate in domeniu.

In cadrul evenimentului vor fi organizate si sesiuni deschise tuturor celor interesati de mediul online si mobil, carora li se va da ocazia sa-si prezinte noile idei in materie, iar cele mai bune cinci idei vor fi prezentate audientei, precizeaza organizatorii.

De asemenea, in locul blogului de eveniment, editia de anul acesta va beneficia de un cont pe Twitter, unde cei interesati vor putea afla toate noutatile din domeniu, anunta Evensys.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro