Sari direct la conținut

Ce cantitati si la ce preturi importa tarile europene gaze din Rusia. Vezi diferente intre Romania si alte state

HotNews.ro
Exportul de gaze, motiv de investigatie, Foto: Hotnews
Exportul de gaze, motiv de investigatie, Foto: Hotnews

Romania plateste printre cele scumpe gaze exportate de Gazprom in Europa. In martie, Romania importa gaze cu 400 de dolari/1.000 de metri cubi, in timp ce alte state europene achizitionau gaze rusesti cu circa 360 dolari/1.000 metri cubi. Gazprom a prognozat, recent, majorari masive la preturile gazelor naturale furnizate Europei, putand ajunge chiar si la 500 de dolari/1.000 metri pana la sfarsitul anului.

Preturi de import valabile pentru perioada martie-aprilie 2011 (Surse: Argus Media, ANRE)

  • Romania 400 dolari/1.000 mc
  • Bulgaria 365 dolari/1.000 mc
  • Ungaria 365 dolari/1.000 mc
  • Italia 375 dolari/1.000 mc
  • Germania 360 dolari/1.000 mc
  • Franta 345 dolari/1.000 mc
  • Moldova 320 dolari/1.000 mc

Potrivit datelor furnizate chiar de Gazprom, pretul mediu al gazelor exportate in statele europene a urcat de la 296,7 dolari pentru 1.000 de metri cubi la 301,8 dolari pentru 1.000 de metri cubi. Vezi documentul atasat.

Potrivit Energy Observer care citeaza Interfax, in 2010 au fost inregistrate diferente foarte mari de la stat la stat. De exemplu, Marea Britanie a cumparat gaze cu 191 dolari/1.000 mc, in timp ce Bulgaria a platit 310/1.000 mc, Polonia 336 dolari/1.000 mc, Grecia 357 dolari/1.000 mc, iar Ungaria 348 dolari.

De asemenea, un studiu al Center for European Enlargement Studies (CENS) arata ca Germania a importat gaze cu un pret mediu de 271 dolari/1.000 mc, Italia cu 331 dolari, Franta cu 306, Austria cu 304, iar Finlanda cu 271.

  • Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei, aceste diferente se explica prin faptul ca difera foarte mult cantitatile de la tara la tara. Cu cat sunt  importate cantitati mai mari, cu atat si preturile sunt mai mici. Mai trebuie pus la socoteala si faptul ca tari ca Romania sau Bulgaria importa gazele prin intermediari precum WIEE sau Conef-Imex Oil .

Un raport al Gazprom pe 2010 arata ca Romania a importat, anul trecut, 2,6 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Volumul de gaze exportate de Gazprom in statele europene

  • Austria- 5,6 mld metri cubi
  • Belgia – 0,5 mld metri cubi
  • Finlanda -4,8 mld metri cubi
  • Franta – 8,9 mld metri cubi
  • Germania – 35,3 mld metri cubi
  • Grecia- 2,1 mld metri cubi
  • Italia – 13,1 mld metri cubi
  • Elvetia – 0,3 mld metri cubi
  • Olanda – 4,3 mld metri cubi
  • Turcia – 18,0 mld metri cubi
  • Marea Britanie – 10,7 mld metri cubi                   
  • Bosnia si Hertegovina – 0,2 mld metri cubi
  • Bulgaria – 2,3 mld metri cubi
  • Croatia – 1,1 mld metri cubi
  • Cehia – 9,0 mld metri cubi
  • Ungaria – 6,9 mld metri cubi
  • Macedonia – 0,1 mld metri cubi
  • Polonia – 11,8 mld metri cubi
  • Romania – 2,6 mld metri cubi
  • Serbia – 2,1 mld metri cubi
  • Slovacia – 5,8 mld metri cubi
  • Slovenia – 0,5 mld metri cubi

Autoritatile romane sunt obligate, conform negocierilor cu FMI si Comisia Europeana, sa liberalizeze pieta interna. Preturile la gaze vor fi liberalizate in etape, pana in 2013 in cazul companiilor, si din 2013 in 2015, in cazul populatiei, a declarat seful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks. In acelasi timp,distribuitorii de gaze din Romania fac presiuni asupra autoritatilor in vederea majorarii preturilor la consumatorca urmare a scumpirii gazelor din import. In Romania pretul pentru gazele din productia interna a fost blocat la nivelul de 160 de dolari/1.000 mc inca din 2009, in timp ce preturile la gazele din import au tot crescut in ultimii ani ajungand de la 290 dolari in 2009 la 400 de dolari/1.000 mc in 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro