Sari direct la conținut

Ce cred partidele despre cele mai bune măsuri în domeniul energiei, unde plătim mai mult decât ceilalți europeni

HotNews.ro
Ce cred partidele despre cele mai bune măsuri în domeniul energiei, unde plătim mai mult decât ceilalți europeni

HotNews.ro și Asociația Energia Inteligentă lansează proiectul editorial „Energia în alegeri” 2024, prin care ne propunem să dezbatem planurile pe care le au candidații din aceste alegeri pentru dezvoltarea sectorului energetic românesc.

Fiind vorba de un domeniu de o importanță strategică și cu un impact major în tot sectorul economic, vrem să le arătăm oamenilor cum vor fi afectați de deciziile celor pe care îi vor vota.

Cum va arăta factura la energie în viitor? Vrem o piață liberă sau intervenția statului? Trecem la noi surse de energie curată sau ne întoarcem la cărbune? Ce facem cu resursele din subsolul țării? Vom încuraja prosumatorii și comunitățile de energie?

Vorbim despre toate acestea și despre alte subiecte din programul electoral al candidaților în cadrul unor dezbateri online pe care le vom organiza pe perioada campaniei electorale, împreună cu experții Asociației Energia Inteligentă și cu reprezentanți ai partidelor.

Prima dintre dezbateri va avea loc luni, 4 noiembrie, începând cu ora 11:00. Vor participa Radu Miruță, deputat USR de Gorj, și Petrișor Peiu, candidat AUR pentru un post de senator, iar discuțiile vor fi moderate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Dezbaterea va fi transmisă live pe HotNews.ro și pe paginile de Facebook și YouTube ale Asociației Energia Inteligentă.

Nu ne dorim ca aceste dezbateri să fie promovare politică, ci să explicăm concret care vor fi efectele măsurilor propuse de candidați, astfel încât românii să ia o decizie cât mai bună atunci când merg la vot.

Așadar, invităm cititorii HotNews.ro să le adreseze întrebări candidaților, prin intermediul secțiunii de comentarii.

Asociația Energia Inteligentă este o organizație nonguvernamentală care reunește profesioniști din domeniul energetic și susține creșterea gradului de transparență pe piața de energie, reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră și creșterea eficienței energetice. Asociația a demarat proiectul „Energia în alegeri” în timpul campaniei electorale din anul 2020.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro