Sari direct la conținut

Ce este explorarea urodinamică și cum ajută diagnosticarea corectă. Dr. Margareta Moga, urolog Regina Maria: „Se recomandă pacienților cu urinări frecvente, incontinență, ca și celor cu boli neurologice și simptome urinare”

Smile Media
Ce este explorarea urodinamică și cum ajută diagnosticarea corectă. Dr. Margareta Moga, urolog Regina Maria: „Se recomandă pacienților cu urinări frecvente, incontinență, ca și celor cu boli neurologice și simptome urinare”
Foto: Shutterstock

Explorarea urodinamică este o investigație medicală importantă, dar puțin cunoscută de publicul larg. Ea îi ajută pe medici să înțeleagă mai bine cum funcționează vezica urinară și tractul urinar inferior și este esențială în diagnosticarea unor afecțiuni greu de depistat prin metodele clasice. ,,Această investigație li se recomandă pacienților cu simptome funcționale urinare care nu sunt explicate prin alte metode diagnostice, precum urinările frecvente, incontinență urinară, urgența micțională ori reversul medaliei – senzația de golire incompletă a vezicii, respectiv jet urinar slab sau întrerupt”, ne-a explicat dr. Margareta Moga, medic specialist urolog la Spitalul Regina Maria Cluj. Medicul detaliază această medodă de investigație.

Tractul urinar inferior (TUI) este alcătuit din vezică urinară și uretră și permite stocarea urinei la presiune scăzută, cu control conștient al micțiunii. Urodinamica este măsurarea parametrilor fiziologici relevanți ai TUI pentru a evalua funcția și disfuncția sa. Concret, explorarea urodinamică analizează cele două funcții esențiale ale vezicii urinare:

  • funcția de stocare (capacitatea de a reține urina)
  • funcția de golire (evacuarea eficientă a vezicii).

Cine ar trebui să facă explorare urodinamică?

Asociația Urologilor Americani (AUA – American Urological Association), principala organizație profesională a urologilor din Statele Unite, dezvoltă ghiduri clinice bazate pe dovezi, pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor urologice. Aceste ghiduri sunt utilizate pe scară largă și în afara SUA, fiind considerate standard de referință internațional. Conform ghidului american AUA/SUFU ( Society of Urodynamics, Female Pelvic Medicine & Urogenital Reconstruction) urodinamica este recomandată când:

  • există diagnostic neclar în prezența simptomelor urinare,
  • sunt patologii multiple coexistente,
  • se planifică intervenții chirurgicale,
  • apar complicații, eșecuri de tratament sau recidivă.

Scopul este confirmarea funcției tractului urinar inferior și sprijinirea deciziei terapeutice în cazuri complexe.

„O categorie deosebită de pacienți care trebuie să beneficieze de această procedură este cea a pacienților cu boli neurologice și simptome urinare cu așa-numita vezică neurologică. Aici aș include pacienții cu boli neurodegenerative precum scleroza multiplă, sindroamele parkinsoniene, pacienții cu traumatisme medulare, cu hernii de disc, post-accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale sau chiar neuropatii periferice precum cea din diabetul zaharat”, a explicat dr. Moga.

Aceștia pot suferi de așa-numita „vezică neurologică” sau neurogenă– o disfuncție cauzată de întreruperi sau anomalii ale comunicării dintre creier și vezica urinară.

Potrivit unei analize bibliografice făcută pe 20 de ani și publicată în Pubmed (PMC), disfuncția vezicii neurogene apare la: 70‑84% dintre pacienții cu leziuni medulare, la 40‑90% dintre pacienții cu scleroză multiplă și la 37‑72% dintre cei cu boala Parkinson.

Alte categorii care pot beneficia de această investigație:

  • persoane cu incontinență urinară care nu răspunde la tratament conservator,
  • copii și adulți cu malformații ale aparatului urinar sau anomalii neurologice, cum ar fi mielomeningocelul sau distrofismul spinal,
  • femei cu prolaps de organe pelvine sau cu incontinență urinară preoperator, unde urodinamica ajută la alegerea intervenției chirurgicale potrivite și evitarea complicațiilor.
Medicul urolog Margareta Moga detaliază situațiile în care se recomandă explorarea urodinamică

Cum se face pregătirea pentru urodinamică?

Ca orice procedură medicală, urodinamica are pașii săi de pregătire. Este esențial să nu existe infecții urinare în momentul testării.

„Orice procedură la nivelul tractului urinar necesită efectuarea unui examen de urină și a unei uroculturi cu aproximativ 7–10 zile în prealabil”, a subliniat urologul Moga.

„Dacă urocultura este pozitivă, se va iniția un tratament antibiotic în prealabil. O deosebită importanță o are sistarea tratamentelor care acționează la nivelul tractului urinar inferior, precum solifenacina, tamsulosinul, mirabegronul și alte medicamente din aceeași clasă, întrucât ele modifică comportamentul vezicii urinare, modificând rezultatele investigației și, implicit, acuratețea diagnosticului – mai ales în cazul pacienților cu afecțiuni neurologice”, a avertizat dr. Margareta Moga.

Cum se desfășoară explorarea?

Medicii pot efectua urodinamica atât neinvaziv, cât și invaziv. Testul urodinamic standard este mereu o explorare invazivă, ea presupunând umplerea vezicii urinare cu ser fiziologic steril printr-un cateter uretral, în timp ce se măsoară presiunile din vezică. Astfel se evaluează cele două funcții ale vezicii, și anume cea de stocare și cea de golire.

Testarea urodinamică este o investigație colaborativă și dinamică care implică atât pacientul, cât și clinicianul și ar trebui să încorporeze o comunicare clară și o cooperare deschisă.

„Este deosebit de importantă colaborarea continuă cu pacientul, întrucât senzațiile generate de această presiune ne pot influența diagnosticul”, a afirmat urologul.

„În momentul în care pacientul raportează că vezica este plină, acesta este rugat să urineze, timp în care continuăm măsurarea presiunilor.”

Testarea urodinamică standard implică cistometria de umplere și un studiu presiune-flux. Adăugarea unor teste precum electromiografia concomitentă (EMG) a mușchilor planșeului pelvin și profilurile de presiune uretrală poate suplimenta investigația pentru detalii clinice suplimentare.

Se poate folosi și videourodinamica pentru mai multă acuratețe

Pentru cazuri mai complexe sau situații care necesită informații suplimentare se poate recomanda și explorarea videourodinamică, care oferă o imagine în timp real a activității vezicii.

„Explorarea videourodinamică are o importanță deosebită, ea fiind de departe cea mai contributivă tehnică urodinamică pe care o putem folosi. Ea combină explorarea urodinamică standard cu imagini cistografice, adică cu imagini floroscopice în timp real care ne aduc informații suplimentare legate de prezența sau absența unui reflux vezico-ureteral, despre disfuncții de coordonare între mușchiul vezicii, adică detrusor și sfincterele urinare sau modificări de poziție sau structură ale vezicii sau uretrei”, a declarat dr. Moga.

Această formă de evaluare este deosebit de importantă la pacienții neurologici care au disfuncții neurogene ale TUI și la pacienții care au suferit anterior intervenții chirurgicale sau defecte anatomice legate de traume.

Explorarea urodinamică este o investigație-cheie în urologie, esențială pentru diagnosticarea corectă a numeroase afecțiuni urinare. Deși pare complexă, este sigură, nedureroasă și extrem de utilă pentru alegerea tratamentului potrivit. Ea poate ajuta la evitarea unor probleme precum insuficiența renală terminală cu necesar de dializă sau transplant renal.

În concluzie, dacă te confrunți cu simptome urinare persistente sau suferi de o boală neurologică, nu ezita să întrebi medicul urolog dacă o astfel de investigație este potrivită pentru tine.

Articol susținut de Regina Maria