Ce este “hasbara”, războiul paralel dus de Israel pe internet

O numesc hasbara. Adică „explicația”, din punctul de vedere al guvernului israelian, a evenimentelor din jur. Criticii o traduc drept propagandă. În timp de război este cunoscută ca fiind o armă. Una destul de scumpă, dezvăluie ziarul italian Avvenire, citat de agenția de presă RADOR.

În Gaza nu există foamete. Fotografiile cu copii subnutriți sunt trucate, sau prezintă efectele unor boli rare. Toți jurnaliștii din Gaza (doar palestinieni, deoarece Israelul interzice presei să intre) sunt plătiți de Hamas. Teroriștii îşi însuşesc mâncarea și se ospătează în tuneluri. Cei treisprezece mii de angajați ai Agenției Națiunilor Unite pentru ajutorarea refugiaţiilor palestinieni (UNRWA) sunt toți membri Hamas. Teroriștii se ascund în spitalele din Gaza. Medicii sunt teroriști. Asistentele sunt teroriști. Numărul victimelor civile din Gaza, ca proporție a combatanților uciși, este mai mic decât în ​​alte războaie. 

Dacă aceste afirmații ar fi ușor de dovedit, guvernul lui Benjamin Netanyahu nu ar avea nevoie să ţină în picioare o mașinărie de comunicare colosală, care să includă: un departament dedicat Forțelor Armate şi urmăririi legăturii directe a fiecărui jurnalist ucis cu Jihadul Islamic sau Hamas; un grup de influenceri cărora (de fapt numai lor) li s-a permis în august accesul în centrele de distribuție a alimentelor ale Fundației Umanitare din Gaza pentru a proclama că nu există foamete în Fâșie; conferințe de presă susținute de Netanyahu pentru uzul exclusiv al jurnaliștilor străini cu scopul de a denunța presupusele „știri false”; și investiții de zeci de milioane de dolari pentru a promova conținut sponsorizat de agenția de publicitate a guvernului pe rețelele de socializare și motoarele de căutare (da, există în Israel: se numește Lapam și raportează direct biroului prim-ministrului).

Milioane de vizualizări

Campania digitală lansată în ultimele luni pentru a susține că în Gaza „nu există foamete” a fost vizionată de peste 6 milioane de utilizatori pe YouTube și de un număr egal de persoane prin intermediul platformei Google. Conform documentelor publicate de site-ul independent de jurnalism de investigație Dropsite News, într-un articol de Jack Poulson și Lee Fang, contractul pe șase luni semnat în iunie de către Lapam cu Google valorează 45 de milioane de dolari. 

„Registrele arată că guvernul israelian”, scriu Poulson și Fang, „a cheltuit în mod similar, 3 milioane de dolari, pentru o campanie publicitară pe X. Platforma publicitară franceză și israeliană Outbrain/Teads va primi şi ea aproximativ 2,1 milioane de dolari”. În urmă cu un an, revista americană de tehnologie Wired a dezvăluit existența unei campanii publicitare israeliene pe Google pentru a discredita UNRWA. Campania a fost confirmată pe 2 martie în Knesset de Hadas Maimon, șeful departamentului de conștientizare publică din cadrul Ministerului Afacerilor Diasporei. 

Inițiative similare sunt derulate pentru a discredita ONG-urile palestiniene, începând cu Fundația Hind Rajab (numită după fetița ucisă în timp ce cerea ajutor de la Semiluna Roșie și după mașina în care era închisă împreună cu cadavrele a șase membri ai familiei), pe care o descriu ca fiind pro-teroristă. Și nu este vorba doar de Gaza: o fază deosebit de frenetică a hasbarei a avut loc în iunie, coincidând cu războiul de douăsprezece zile împotriva Iranului, prezentat ca fiind esențial pentru supraviețuirea Israelului.

Merită?

Şi pănă la urmă, rezultatul a fost la înălțimea așteptărilor? Președintele american Donald Trump consideră că nu: „Israelul a pierdut războiul relațiilor publice”. Presa israeliană este din ce în ce mai critică la adresa guvernului, aliniindu-se cu o mare parte a societății. Însă „explicația” vizează opinia publică internațională, în special pe cea americană pro-israeliană, care în prezent este puţin indecisă. Important este să nu se piardă sprijinul militar al aliaților, care vor trebui să răspundă în fața publicului lor real și virtual. În toate acestea, jurnaliștii sunt un factor cheie şi trebuie ținuți neapărat în afara Gazei. Uneori, se întâmplă totuşi ca cineva să reușească să obțină documente originale și să ştie cum să le citească. O situație care permite anchete şi reportaje jurnalistice, chiar și în vremurile post-adevărului.