Sari direct la conținut

​Ce facem de 1 mai prin tara / Plimbari gratuite pe cai, rafting pe Cerna, Festivalul de zbor si sport extrem

HotNews.ro
rafting, Foto: Agerpres / Tanjug
rafting, Foto: Agerpres / Tanjug

Sarbatoarea Junilor, coborarea lor in Cetate si ospatul de la Pietrele lui Solomon, concurs si demonstratii hipice, My MTB Race (ciclism), Festivalul Turnirul Cavalerilor, Zilele Sfantu Gheorghe, Concursul International de Vioara „Remember Enescu”, Iures Dance Festival – sunt cateva dintre evenimentele care au loc de 1 mai in provincie. Important: incepand de saptamana aceasta, romanii isi pot transporta bicicleta cu trenul (gratuit, pe patru rute din tara).

Vezi aici o lista de evenimente pentru cei care doresc sa petreaca ziua de 1 mai la mare.

Vezi aici o lista de evenimente pentru cei care doresc sa petreaca ziua de 1 mai in Bucuresti.

In perioada 29 aprilie – 1 mai, pe Aerodromul Comana, din judetul Giurgiu, se desfasoara Festivalul de Zbor si Sport extrem: intre orele 10:00 si 17:00. Competitii de motodelta, parasutism, parapanta, avion ultrausor si demonstratii off-road. La comana poti vizita si cateva dintre atractiile zonei: Manastirea Comana, Pestera Comana si Padurea Comana.

Concurs si demonstratii hipice, de 1 mai, la Baza Hipica Jebel. Pe 30 aprilie si 1 mai, intre orele 10 si 18, va avea loc Cupa Primaverii la Echitatie 2011 – pe DN 59, dinspre Timisoara. Sunt programate zece probe de concurs, mai multe demonstratii hipice, dar si plimbari gratuite cu caii Bazei. Detalii aici.

„De 1 mai, unii merg pe plaja sa se uite la apa; noi mergem pe apa sa ne uitam la munte!” – Rafting pe Raul Cerna. „Ne intalnim si plecam din Bucuresti”. Detalii aici.

Mladitele Nadasului: traditii si obiceiuri populare – Serbarea Campeneasca va avea loc la Caminul Cultural din satul Nadasu, comuna Izvorul Crisului, judetul Cluj. Manifestarea se va desfasura incepand cu orele 13.00, cu prilejul Zilei Nationale a Muncii, prilej cu care ansamblul de copii va prezenta un moment artistic format din o suita de dansuri populare, inviind traditia si obiceiurile romanesti stravechi. Detalii aici.

Pe 1 mai are loc, la Iasi, My MTB Race (ciclism). Inscrierile se fac pana pe 30 aprilie. Detalii si program aici.

Incepand de saptamana aceasta, romanii isi pot transporta bicicleta cu trenul (gratuit, pe patru rute din tara). Cursele cu vagon de biciclete circula intre Bucuresti si Ardeal. Calatorii CFR care circula din Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare sau Brasov spre Bucuresti si retur se pot bucura de suporturile montate in vagonul special pentru biciclete.

Transportul bicicletelor este gratuit in tara, insa calatorii pot ajunge cu bicicleta in tren si pana la Budapesta daca platesc o taxa de 5 euro. Vagonul special este marcat insemnul unei biciclete, pentru a putea fi identificat mai usor.

Duminica, 1 mai, la Brasov, are loc Sarbatoarea Junilor, coborarea lor in Cetate si apoi ospatul de la Pietrele lui Solomon. Detalii aici.

Tot duminica, la Brasov, puteti participa la Festivalul Turnirul Cavalerilor, editia a V-a, in Cetatuia de pe Straja – 800 de ani de la colonizarea Tarii Barsei. Transport gratuit din fata Liceului de Muzica. Tir cu arcul gratuit pentru public. Detalii aici.

1 mai este ultima zi a ITFest 2011 (Univesitatea de Vest din Timisoara). Detalii aici.

Duminica se incheie, la Cugir (jud. Alba), Festivalul Zilele Tineretului. La Cabana „Mistretul” – Raul Mare Cugir. Tinerii sunt chemati sa se deplaseze pe biciclete, role sau pe jos pana la Cabana „Mistretul” (la circa 3 km de oras). Se vor desfasura si competitii sportive la popice, tenis de masa, sah. Detalii si program aici.

Pe 1 mai incepe evenimentul Zilele Sfantu Gheorghe, editia a 20-a, ce va dura pana pe 8 mai. Detalii si program aici.

In perioada 30 aprilie – 4 mai, la Sinaia, se desfasoara editia a XV-a a Concursul International de Vioara „Remember Enescu” (la Muzeul National Peles).

In perioada 28 aprilie – 1 mai, la Oradea (Baile 1 Mai), se desfasoara Iures Dance Festival 2011, in perimetrul Venus Aqua Park, pe doua scene, intitulate IDF ARENA (reprezentata de un cort cu o capaciatate de 3000 de persoane si sonorizare de peste 25.000 de wati) si POOLS ARENA (13 piscine cu apa calda, la 34 de grade, dispuse circular in jurul zonei in care vor performa numerosi artisti la peste 10.000 wati).

Line-up: Mark Knight, Jay Lumen, Simina Grigoriu, Pagal, Robbie Jay, Azteca, Arry, Prok & Fitch , Coyu, Marika, Edouard Von Shaeke, Oliviu B2b Deysa Djane, Just D’light, Andy Herembas. Detalii si program aici.

(Surse: Facebook, acasa.ro, debanat.ro, clujlife.com, sfantugheorgheinfo.ro, ziarulunirea.ro, iubescbrasovul.ro, bzb.ro, bikeevents.ro, evadeazacunoi.ro)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro