Sari direct la conținut

Ce-i cu Teatrul de vară Herăstrău? – întrebare hot pentru Nicușor Dan

HotNews.ro
Teatrul de vara Herastrau, Foto: Hotnews
Teatrul de vara Herastrau, Foto: Hotnews

În articolul precedent legat de finanțările culturale ale primăriei pentru instituțiile de spectacol din București, primul semn de întrebare se referă la subvenția acordată Teatrului de REVISTĂ „Constantin Tănase”, cel ce se vrea un corespondent de Broadway. Întrebam ce cultură produce acest teatru? Iar a doua, era legată de Teatrul de vară Herăstrău care aparține acestui stabiliment și care, vară de vară, stă gol. Maxim 20 de evenimente pe vară, după ce a fost renovat cu milioane de euro.

Au fost de-a lungul timpului și câteva evenimente răzlețe, organizate de alții, și cam atât. I-am făcut și socoteala domnului primar cât ar trebui să producă acest teatru pe vară, asigurând finanțarea anuală pentru niște frivoli mâncători de taxe și impozite și care, de lene și incapacitate, își bat joc de resurse. Adică, nici nu lasă Grădina altora, nici nu fac nimic acolo.

Sunt 2.500 de locuri/seară, eu făcusem socoteala doar cu 2.000 de locuri ocupate, care ar fi descongestionat trista promenadă artistică de pe Calea Victoriei, Kiseleff sau pe unde o mai fi fost. Și-atunci revin din nou cu întrebările: E 16 mai, domnule primar, Grădina încă nu funcționează deși trebuia să se întâmple din 1 mai. Cine plătește costurile de întreținere? Noi? Unde sînt veniturile (conform calculelor)?

Pe șoferi vreți să-i puneți să vă plătească fiecare minut de parcare (nu că n-aș fi de acord), dar de ce, sînt mai proști? În condițiile în care își bat joc de resurse, de ce, încă, mai primește buget acest teatru? Parcă, asta îi invocați și dlui Ivașcu, la Metropolis. Eu aș imputa bătaia de joc a teatrului de revistă și din urmă. Și mai e o problemă, încă nu e programat niciun spectacol până la sfârșitul lunii!!!!! În fine, poate iese dl primar general public pe pagina sa de facebook, ceva, și ne dă un răspuns. Dar pentru asta, cine îl întâlnește, îl cunoaște, trebuie să-i transmit întrebările. Mulțumesc anticipat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro