Sari direct la conținut

Ce înseamnă închiderea Podului Prieteniei pentru turiștii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Cu cât li se prelungește călătoria și prețul trecerii Dunării cu bacul

HotNews.ro
Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, vama cu Bulgaria, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, vama cu Bulgaria, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Românii au fost informați că statul bulgar efectuează lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe propriul sector începând de marți, 9 iulie, blocând acest pod timp de două luni. Din păcate, lucrările au loc în vârf de sezon estival, îngreunând circulația pentru circa 1,5 milioane de români care merg cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia și Grecia.

Într-o primă etapă a reparațiilor circulația rutieră pe pod va fi restricționată pe sensul de intrare în Bulgaria și apoi pe sensul de ieșire, spre România.

HotNews a primit din partea unei agenții de turism alternativele la trecerea pe Podul Prieteniei precum și cât timp veți face pe drum până când ajungeți pe litoralul bulgăresc luând ca reper orașul Varna sau la granița cu Grecia de la Kulata.

Punctele vamale de trecere România-Bulgaria și distanțele de parcurs

Iată care sunt punctele vamale de trecere România-Bulgaria și distanțele de parcurs, având ca punct de plecare Gara de Nord din București:

  • Vama Giurgiu – Ruse = 70 km. – Varna = 285 km. total
  • Vama Negru Vodă = 257 km. – Varna = 363 km. total
  • Vama Vama Veche = 270 km. – Varna = 391 km. total
  • Vama Ostrov – Silistra (cu bacul) = 129 sau 145 km. – Varna = 288 km. total. Program bac Luni-Duminică 06.00-22.00.
  • Vama Turnu Măgurele (cu plecare din București) 454 km. până la Varna
  • Vama Zimnicea (cu plecare din București) 404 km. până la Varna
  • Vama Calafat – Vidin (cu plecare din Craiova) = 300 km. până la Varna, Vama Kulata = 783 km.
  • Vama Bechet = 306 km. până la Varna, (cu plecare din Craiova) – Vama Kulata = 601 km. total
  • Vama Turnu Măgurele (cu bacul cu plecare din Craiova) 135 km. = Vama Kulata 541 km. total

Prețurile de trecere a Dunării cu bacul

Preț bac Zimnicea (mai 2024):

  • Autoturism – 65 lei
  • Pasager – 5 lei
  • Motocicletă – 15 lei
  • Auto 6 – 9 locuri – 100 lei
  • Utilitară 2 – 3.5 t – 100 lei
  • Platformă – 150 lei
  • Camion – 250 lei
  • Autocar – 250 lei

Bac OSTROVIT Călărași Chiciu – Ostrov (Silistra – Bulgaria). Programul de vară – 06 prima cursă Ostrov Călărași – 23.30 ultima cursă Ostrov Călărași – 00.00 ultima cursă Călărași Ostrov.

”Este o realitate că punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse este cel mai accesat de către turiștii români, în special cei din București – Ilfov, Ploiești sau Brașov. În această vară, podul va fi mult mai greu accesibil iar turiștii au nevoie de răbdare. Este decizia autorităților din Bulgaria de a efectua acum reparațiile. Astfel că noi, în calitate de consultanți în turism, trebuie să recomandăm turiștilor alternative de transport. Firește, și o parte dintre cursele noastre cu autocarul aleg alternative de trecere la Vama Veche, Negru Vodă sau cu bacul la Silistra”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

„Din informatiile pe care le avem, autoritățile bulgare au decis să reabiliteze secțiunea de pod care este în administrarea acestora. Am fost informați că pentru reparații, drumarii bulgari vor închide câte o bandă și se va circula alternativ pe cealaltă bandă”, se arată pe pagina de Facebook a CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Potrivit CNAIR, partea bulgară a decis închiderea circulației pe o bandă, cu o temporaziare la trei minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie închis total circulației rutiere. În prima fază se va închide câte o bandă de circulație, urmând ca circulația să se desfășoare alternativ, la cadențe de trei minute, începând cu 9 iulie.

INTERVIURILE HotNews.ro