Sari direct la conținut

Ce inseamna ingrijirea unui bonsai?

HotNews.ro

Fiintele mici au exercitat intotdeauna un farmec aparte, lucru valabil nu doar in cazul copiilor sau animalelor, ci si al plantelor. Iata de ce bonsaii, care au in spate o istorie de aproape 1500 de ani, ne fascineaza, dandu-ne senzatia ca avem grija de un „pui de copac”. Dupa ce criterii alegem sa cumparam un bonsai, cum il ingrijim si care este de fapt filozofia ce sta la baza cresterii sanatoase a copacelului, aflati din articolul de mai jos.

Bonsaiul este un copac in miniatura, cu inaltimi ce variaza intre 7 si 60 de cm, insa in unele cazuri poate ajunge pana la 1-1,5 m, in functie de specie. El are toate caracteristicile unui copac obisnuit: creste, face frunze, flori si chiar fructe, singura diferenta fiind ca nu creste in natura, ci intr-un ghiveci.

De fapt, de aici i se si trage numele, din japonezul „bon”=copac si „sai”=vas. Asadar, daca ii oferim lumina, umiditatea si solul de care are nevoie, copacelul se poate dezvolta exact ca fratii lui mai mari din paduri.

Reguli de ingrijire

Nu trebuie sa uitam ca buna dezvoltare a unui bonsai depinde in totalitate de noi, astfel incat trebuie sa avem grija de fiecare detaliu. Cel mai important dintre ele este lumina. Bonsaii se impart in doua categorii: de interior si de exterior, pentru fiecare dintre ele fiind nevoie de adaptarea luminii. Cei de interior trebuie pusi langa fereastra, iar cei de exterior au nevoie de umbra pe timpul verii, conform bonsaiclub.ro.

Temperatura optima pentru dezvoltarea copacelului este intre 18-25 de grade Celsius, asa ca daca aveti un bonsai de exterior, ar fi indicat ca iarna sa il bagati in casa. Are nevoie de umiditate, iar in privinta pamantului pentru ghiveci, alegerea lui depinde de numarul de bonsai pe care il aveti.

Daca vreti unul sau doi, atunci pamantul „normal”, luat din padure, va fi suficient. In caz ca vreti sa cresteti mai mult de trei, este recomandat sa cumparati un pamant special care contine ingrasaminte naturale, cum ar fi turba si alte resturi vegetale. Pamantul acesta poate fi cumparat de la florarii.

Au nevoie sa li se inlature frunzele uscate, sa fie tunsi periodic, sa li se lege lege trunchiul sau crengile. Pot dezvolta si daunatori: paduchi, omizi sau chiar melci, insa acestia pot fi inlaturati cu insecticid.

Dragoste si atentie

Atentia fizica nu este singurul lucru de care bonsaii sunt dependenti. La fel ca si un copil, copaceii trebuie ingrijiti constant si responsabil, au nevoie de afectiune si le face bine daca le vorbiti in fiecare zi.

„Bonsaiul este un substitut pentru o persoana, fiindca are nevoie de mangaiere si de atentie. Daca ii vorbesti in fiecare zi, obiceiul va deveni un „tratament” atat pentru el, cat si pentru tine. Este sensibil, trebuie protejat de curentii de aer si, in timp, aceasta grija pe care i-o porti te face sa devii mai linistit”, spune Ramona Florea, care are un bonsai de doi ani.

In schimbul ingrijirii atente, bonsaii va vor rasplati cu flori micute si mirositoare si cu fructe.

In cazul in care v-ati hotarat pentru un „pitic”, bonsaii costa intre 7 si 20 de milioane, in functie de inaltime si se gasesc de vanzare in sere, florarii sau pe internet, odata cu pamantul si ingrasamintele de care aveti nevoie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro