Ce mai este PSD (de Ovidiu Nahoi)

Ovidiu Nahoi masoara distanta intre discursul de azi al liderilor PSD si preocuparile electoratului crescut la scoala lui Iliescu si Cozmanca.

Dincolo de rivalitatile interne, problema ramane ruptura de oameni. Si ce daca Dan Ioan Popescu a plecat din PSD? Paguba-n ciuperci! Cine este Dan Ioan Popescu, odata plecat de la manetele strategice ale Ministerului Industriei, de la controlul tranzactiilor cu energie si gaz? Un parlamentar ca atatia altii, chemat de procurori sa-si justifice averea. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Si ce daca Ion Iliescu nu va mai fi liderul grupului senatorial al PSD, asa cum, in buna traditie a locului, incepe sa se susoteasca pe la colturi? Cu sau fara patalama, Ion Iliescu ramane Ion Iliescu, omul politic pe care-l stim.

Acestea fiind zise, ce rost are sa ne mai incarcam prea mult memoria cu un Miron Mitrea, aflat, dupa cate se zice, in mijlocul turbionului? Sau cu Rodica Stanoiu? Sau cu Tudor Mohora? Sau cu toti ceilalti?

A crede ca problema PSD-ului este legata de lupta de gasti si rivalitatea de cadre este sinonim cu a nu vedea padurea din cauza copacilor.

Problema PSD este, in acest moment, una cu mult mai simpla si cu mult mai grava. Problema PSD este ruptura lui cu publicul – sau cu electoratul, asa cum il numesc politicienii.

In realitate, vorbim despre o organizatie care a cazut singura in capcana pe care a sapat-o societatii romanesti. Opera magna a PSD este haul sapat intre grupul restrans de privilegiati si restul marii mase. Si starea de opresiune in care i-a mentinut pe acei reprezentanti ai firavei clase mijlocii care nu au vrut sa colaboreze. Restul sunt amanunte.

Probabil ca liderii PSD isi faceau calcule ca vor domina mult si bine o asemenea societate. Numai ca lumea nu sta in loc si ceea ce pare o situatie inghetata pe vecie poate fi doar fotografia momentului.

Dintre milioanele si milioanele de dependenti, s-au gasit mii, apoi sute de mii, care au iesit din aceasta stare prin solutii individuale: munca in strainatate, spirit intreprinzator, recalificare, avansare in cariera.

Sociologii pun rasturnarea de situatie de la alegerile din 2004 si pe seama acestui fenomen. Apoi, pierderea puterii nu a insemnat pentru PSD doar o simpla trecere in opozitie, ci pierderea parghiilor de manevra: pomeni pentru paturile dependente economic, control asupra presei, pastrarea coeziunii interne prin intermediul retelelor de interese conectate la robinetul banului public.

Ce este PSD acum? Un partid lasat in urma de evolutia societatii romanesti din ultimii ani – cam de pe la deschiderea negocierilor de aderare, din februarie 2000 incoace.

PSD a fost un partid perfect pentru o Romanie a marilor mase muncitoresti speriate de tranzitie. Romania este acum altceva. PSD, in esenta, nu este. I-a pierdut pe romanii iesiti din starea de dependenta economica.

Nu a gasit drumul spre categoriile dinamice si calificate, care astazi dau tonul modernizarii in marile orase. Iar baza electorala pe care si-a creat-o cu sarg cat a fost la putere – cei dependenti economic si nostalgici – se subtiaza sub asaltul formatiunilor radicale.

Vadim, pentru cei varstnici si nostalgici, Gigi, intruchiparea TV a „visului romanesc”, pentru tinerii lipsiti de perspective.

De peste un an, formatiunile aflate la putere ofera opozitiei suficiente tinte, iar PSD isi face datoria si trage. Doar ca praful de pusca e umed.

Un Mircea Geoana cu aerul sau american sau discursul curat si european al unui Cristian Diaconescu nu par a fi ceea ce si-ar dori un electorat crescut la scoala lui Iliescu, Hrebenciuc sau Cozmanca. Partidul are nevoie sa caute nu numai noi discursuri, ci si noi interlocutori. Pur si simplu, ca sa supravietuiasca, PSD ar trebui sa se reinventeze. Intrebarea este: are cine sa o faca?