Ce mașini au scos românii la vânzare pe internet în 2019
Passat și Golf de la Volkswagen, BMW Seria 3 și Audi A4 au fost cele mai populare mașini puse la vânzare, arată datele Autovit.ro care spune că numărul de anunțuri a crescut cu 18%, până la 265.000. Interesant este că 78% dintre anunțuri erau pentru mașini diesel, iar 20% pentru mașini pe benzină, în timp ce la căutări, 44% s-au interesat de o mașină pe benzină, în timp ce 46% au căutat mașini pe motorină. “Unul dintre cele mai importante trend-uri din 2019 a fost scăderea interesului pentru Diesel în raport cu mașinile pe benzină. Dacă în anii trecuți 2 din 3 mașini căutate erau pe motorină, în 2019 căutările în platforma Autovit.ro au fost la egalitate între cele două tipuri de combustibil, spune Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro.
Volkswagen a fost marca cu cele mai multe anunțuri, peste 46.000, BMW a avut 38.000, Audi și Mercedes au depășit fiecare 25.000, iar Ford a avut 17.000. Volkswagen Passat s-a regăsit în peste 13.000 de anunțuri.
După tipul de caroserie, 28% au fost sedan-uri și 25% SUV-uri, iar în funcție de preț, 30% au fost puse la sub 5.000 de euro și 31% în intervalul 5-10.000 de euro. SUV-urile au atins o pondere record, la fel și în piața mașinilor noi unde au ajuns la 35%.
La sub 5.000 de euro cele mai multe anunțuri pe Autovit.ro au fost pentru modele Passat de 12-13 ani vechime și pentru VW Golf din 2005. La intervalul 5-10.000 euro cele mai multe anunțuri au fost pentru Audi A4 din 2009, pentru Skoda Octavia din 2015 și pentru Passat din 2012.
La intervalul 10-25.000 de euro cele mai multe anunțuri au fost pentru mașini Passat din 2015 și 2016 și pentru BMW Seria 5 din 2012.
Anul trecut numărul de anunțuri pentru mașini hibride și electrice a crescut cu 30%, cele mai multe fiind pentru mărcile Toyota, Lexus, Peugeot și BMW.