Ce mașini noi au cumpărat românii la început de 2021
Piața mașinilor noi a scăzut cu 52% în ianuarie, iar cele mai vândute modele au fost Dacia Logan, Ford Puma și Ford Focus, arată datele APIA. Luna trecută s-au înmatriculat 165 de mașini full-electrice și dieselul a avut aproape 27% din piața totală, benzina scăzând puternic față de acum un an. Segmentul cel mai căutat a fost SUV, care a avut aproape 39% din piață.
Datele arată că s-au vândut aproape 6.000 de mașini noi, Dacia și Ford fiind cele mai căutate mărci. Toyota a fost pe locul 3, iar Hyundai pe 4, în timp ce Renault a fost pe 10.
Logan a fost cel mai căutat model, cu 365 de unități, iar Ford Puna, produs la Craiova, a fost pe doi. Ford Focus a fost pe trei, urmat de Hyundai i20, Dacia Sandero și Toyota C-HR, mai arată datele APIA.
La segmentarea pe clase, SUV-urile au 39,2% din piață, iar clasa C, 31.1%.
La segmentarea pe tipul de combustibil, benzina a avut 59,2%, iar dieselul, 26,6%, față de acum un an scăderea fiind mult mai puternică la benzină.
Cele mai vândute modele diesel au fost Ford Focus, Duster și Dokker de la Dacia și Octavia și Kodiaq de la Skoda.
Așa-numitele ”autoturisme verzi” au avut o lună foarte bună, cu 847 unități, dintre care „65 full-electrice, 98 hibride plug-in și 584 full-hybrid. La full-electrice, Volkswagen a fost pe primul loc, cu 58 de mașini, urmat de BMW și Peugeot. Segmentul full-electricelor a avut în ianuarie o cotă record de aproape 3% din piața totală.
Mai mult de o cincime dintre mașinile noi vândute (1.347) au tracțiune integrală, cele mai multe fiind de la BMW (227), Mercedes (181), Dacia (142) și Toyota (115).
Cum programul Rabla nu a început, piața este dominată de achizițiile făcute de persoanele juridice care au realizat 63% din achiziții, arată datele APIA.