Sari direct la conținut

Ce masuri are in vedere UE dupa ce Trump a anuntat taxe vamale pentru importurile de otel si aluminiu: Taxarea suplimentara a marcilor Harley-Davidson, Bourbon si Levi's

HotNews.ro

Uniunea Europeana pregateste masuri de retorsiune impotriva companiilor si marcilor americane „Harley-Davidson, Bourbon si Levi’s” dupa ce presedintele american Donald Trump a anuntat ca intentioneaza sa taxeze puternic importurile de otel si de aluminiu in Statele Unite, scrie AFP.

„UE pregateste contramasuri privind drepturile de import pentru produse americane, in special Harley-Davidson, (marca de whisky) Bourbon blugii Levi’s”, potrivit unei afirmatii a presedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker raportata vineri ziaristilor germani de purtatorul de cuvant al CE.

Donald Trump a anuntat joi intentia de a impune saptamana viitoare drepturi vamale de 25% pentr otel si 10% pentru aluminiu, la importurile in SUA, pentru a proteja industria siderurgica nationala. Acesta nu a precizat ce tari are in vedere.

„Nu vom ramane cu bratele incrucisate in timp ce industria si locurile de munca europene sunt amenintate”, a avertizat Juncker, adaugand: „Europa are nevoie de o politica comerciala capabila sa se apere: nu vom fi naivi”.

SUA importa 30 de milioane de tone de otel anual, in valoare de 24 de miliarde de dolari, fiind cel mai mare importator din lume in sector, potrivit datelor ministerului german al Economiei.

Jumatate dintre importuri provin din patru tari: Canada, Brazilia, Coreea de Sud si Mexic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro