Sari direct la conținut

Ce modificări va suporta schema liniilor de creditare pentru IMM-uri ca răspuns la criza coronavirusului

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Începând de vineri, IMM-urile se pot înscrie la programul IMM Invest, pentru linii de creditare dedicate capitalului de lucru și investițiilor. Se pare că schema de care ar putea beneficia 40.000 de IMM-uri și ar ajuta 580.000 locuri de muncă va avea parte de câteva modificări, una dintre ele vizând garantare de 100%.

HotNews.ro a discutat cu Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

„Având în vedere ca subvenționarea dobânzii se face de la bugetul de stat, iar conform Legii finanțelor publice sumele se aprobă anual și se cheltuie pana la 31 decembrie, noi am început demersurile ca această subvenție să fie suportată din fonduri UE pe întreaga perioadă a programului 2020 – 2026”, a spus Nancu.

  • Deci momentan mergem pe bugetul de stat, dar am început demersurile cu C.E. pe două paliere:

1) ridicarea intensității garanției de stat la 100% (deoarece noi apucasem să trimitem la CE înainte să apară noul cadrul temporar care permite 100% și am decis să-i dăm drumul rapid)

2) am demarat diligentele ca subventia de dobândă și comisonul de garantare și comisionul de risc să fie decontate de România de la CE.

Potrivit acestuia, modificările ar putea avea loc, în scenariul optimist, în iulie, iar în cel pesimist la 1 ianuarie 2021, dar programul va fi bugetat până în 2026.

Clipul postat de Florin Cîțu

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a postat un clip pe Facebook. Acolo sunt spuse câteva lucruri spre final, dar probabil ar fi nevoie de lămuriri. Astfel, dacă le uităm în lege, găsim precizările necesare, deși înțelegem că ar urma unele modificări.

Tot el spune: Reconstruim economia!

Pe 17 Aprilie incep înscrierile în cel mai important program de susținere a IMM-urilor din ultimii 30 de ani.

Împreună o să ieșim din această perioadă cu o economie mai puternică și mai competitivă. #RomaniiTrebuieSaStie

După cum putem vedea, la finalul clipului scrie: Finanțări garantate până la

• 10 milioane lei investiții durata 72 luni

• 5 milioane lei capital de lucru durata 72 luni

• dobândă și comision de garantare 0

În legătură cu dobânda zero, e impropriu spus “zero”. E vorba, de fapt, de dobândă subvenționată.

Pentru că în clip nu am găsit mai multe detalii despre asta, restul am găsit pe site-ul Fondului Național de Garantare a Creditului pentru IMM-uri. Acolo scrie, la descrierea produsului, că: „Nu platiti dobanda, comision de garantare sau alte costuri de acordare! Costurile finantarii sunt subventionate in procent de 100% de la bugetul de stat, pana la data de 31.12.2020, cu posibilitati de prelungire”.

Cuvintele „posibilități de prelungire” atrag atenția. Astfel că am căutat în Ordonanța de urgență 42/2020.

Textul legii spune: Perioada de subvenţionare a dobânzii este de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a prezente ordonanţe de urgenţă şi până la 31 decembrie 2020. Subvenţionarea dobânzii se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru anul 2020 şi pentru următorii 2 ani doar în condiţiile în care creşterea economică estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul creşterii economice din anul 2020.

De asemenea, în cel mai recent comunicat al FNGCIMM scrie: Subventionarea totala a costurilor cu dobanzile și comisioanele se aplica de la data acordarii creditului pana la 31 martie 2021, cu posibilitati de prelungire.

De precizat că, potrivit spuselor directorului general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, la începutul articolului, acest lucru ar urma să se schimbe prin subvenționarea de la Comisia Europeană. Așteptăm să vedem când se vor publica modificările programului.

Pașii pe care trebuie să-i parcurgă IMM-urile pentru a obține finanțarea

Începand cu data de 17.04.2020, ora 10.00, portalul www.imminvest.ro va deveni operational, iar pentru accesarea programului intreprinzatorii trebuie sa parcurga cativa pasi:

  • IMM-ul intra in aplicatia disponibila pe portalul www.imminvest.ro;
  • Completeza online datele de identificare, ataseaza declaratia IMM in format pdf;
  • Solicita unul sau mai multe credite/ linii de credit;
  • Aplicatia va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii;
  • FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea in cadrul programului si un numar de inregistrare, dupa verificarea informatiilor furnizate de potentialul beneficiar;
  • FNGCIMM pune on line la dispozitia institutiei de credit selectate, documentele inregistrate de IMM, precum si acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant;
  • Institutia de credit analizeaza cererea de finantare si adopta intern decizia de acordare a creditului de investitii/creditului liniei de credit, conform solicitarii beneficiarului;
  • Instituţia de credit aproba creditul si transmite F.N.G.C.I.M.M. solicitarea privind acordarea garanţiei de stat.

Pentru mai multe detalii, citește: Normele de aplicare la creditele cu dobândă subvenționată pentru IMM-uri, în Monitorul oficial

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro