Sari direct la conținut

CE ne-a dat OK-ul pentru 330 mil. euro, 2% din fondurile structurale

Curierul National

Comisia Europeana a aprobat transferul catre Romania al unui avans de 2% din fondurile structurale, suma fiind de 320-330 milioane euro potrivit unui calcul preliminar, a declarat ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely.

„Miercuri am primit de la Bruxelles aprobarea transferului avansului de 2% din fondurile structurale. In plus, pentru proiectele deja depuse, avem posibilitatea sa accesam un avans de 15%”, a spus ministrul Dezvoltarii.

Romania va participa incepand de anul viitor la 11 programe de cooperare teritoriala, care vizeaza parteneriate de dezvoltare economica si sociala, precum si cooperare in domeniile infrastructurii de transport, valoarea totala a proiectelor fiind de 1,6 miliarde euro. „Prin aceste programe se urmareste cooperarea statelor din interiorul UE, dar si intre tari cu granite externe Uniunii Europene.

Proiectele se vor derula intre autoritatile publice din statele partenere si vor fi finantate doar daca vor exista cel putin doi beneficiari implicati, cate unul de fiecare parte”, a spus Borbely. El a precizat ca unele programe se afla in stadii avansate ale negocierilor, iar proiectele de cooperare vor putea fi depuse anul viitor.

Integral in Curierul National

de Gabriel Botezatu

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro