Ce ne facem cu functionarii publici? (de Sorin Ionita)

Ei au dat zilele astea un semnal prin greva lor de avertisment, asa anemica si necoordonata cum a fost. Insa ce anume au vrut sa transmita nu mi-e clar, in afara de obisnuita solicitare de majorare a lefurilor.

Problemele cu resursa umana in institutiile publice sunt insa multe si reale, iar lucrul cel mai grav nu e ca se inchid din cand in cand ghiseele – slava Domnului!, in Italia se inchid tot timpul si lumea s-a obisnuit.

De altfel e greu de a avea in spatiul public chiar o discutie informala despre birocratia romana si ce ar fi de facut pentru imbunatatirea performantei ei dincolo de cliseele facile cu salariile si datul afara („reducem birocratia cu xa” etc.), pentru ca genul asta de subiecte, cu indicatori de management, nu prea fac titluri in presa.

In primul rand, trebuie observat ca „birocratia” – adica administratia publica – are un nume prost printre cetateni, care o detesta, asociind-o cu imobilismul, cu fuga de raspundere si, uneori, cu coruptia. Dar, acelasi popor, intrebat zece minute mai tarziu, declara in sondaje ca „statul trebuie sa se implice mai mult” in toate cele.

Cum se explica acest paradox, ca oamenii asteapta sa le fie rezolvate problemele personale chiar de catre un corp de persoane in care spun ca n-au incredere n-as sti sa spun.

Dar este clar ca el nu se datoreaza nivelului de educatie: intelectualii sunt primii care cer politici culturale sau de educatie, desi la o cafea te ingroapa in povesti de groaza traite de ei prin institutiile publice autohtone care ar trebui sa le puna in practica.

O alta dilema este chiar aceea a salariilor: marirea lor nu duce neaparat la reducerea coruptiei de ghiseu: nu exista dovezi statistice certe pentru asa ceva. Ce e sigur este insa ca scaderea salariilor sau deteriorarea atmosferei intr-o institutie publica – de exemplu, prin incercari ratate de reforma – determina plecarea exact a celor mai buni, scoliti si dinamici.

Astazi, in Romania, tocmai cand vin peste noi fondurile europene si e nevoie de manageri de proiecte in ministere, agentii si primarii, salariile in sectorul privat se dubleaza de la an la an si firmele isi fura una alteia expertii, pe care oricum ii numeri pe degete.

Nu vad, realist vorbind, cum am putea rezolva contraselectia in sectorul public in anii ce vin, pentru ca lefurile functionarilor nu vor putea tine pasul cu piata, oricat s-ar da guvernele peste cap.

Poate doar cu un alt tip de stimulente, precum un mediu stimulativ de lucru, depolitizat, care sa recompenseze fie si moral competenta, sa simta omul ca munca lui conteaza. Dar nu am vazut cine stie ce progrese in directia asta.

Functionarii publici astazi in Romania nu costa foarte mult. Un studiu recent al Bancii Mondiale arata ca suntem sub media europeana ca procent din PIB cheltuit pe salarii.

Necazul e ca nu stim daca aceste date sunt chiar comparabile intre tari: pentru a se evita concedierile, la noi se recurge adesea la infiintarea de „institutii extrabugetare”, unde plaseaza personalul bugetar, deci numarul scade artificial.

Pe cand in Franta, de exemplu, toti profesorii sunt functionari publici. Astfel de trucuri statistice nu rezolva nimic si ne impiedica sa avem o imagine clara a intinderii si eficientei birocratiei romane.

De fapt, chiar aceasta este problema noastra principala: nu avem un corp propriu-zis de functionari publici, ci o lista de birocratii sectoriale separate, care functioneaza fiecare dupa reguli pe care au reusit sa le negocieze caz cu caz.

Nu se stie cine si cat e platit (sunt secretosi la capitolul sporuri, bonusuri, aranjamente speciale), nici chiar la nivel de Minister de Finante, ca sa nu mai vorbim despre impotenta Agentie a Functionarilor Publici.

Dar probabil ca ministerele puternice, cu painea si cutitul in mana, suplimenteaza substantial lefurile prin diverse aranjamente opace. In aceeasi institutie exista simultan si excedent si deficit de personal: primul e cel vechi, inutil, de care nu poti sa scapi (stabilitatea legala in functie); celalalt este cel nou, profesionist, de care ai avea nevoie, dar n-ai de unde sa-l iei.

Sefii nu au instrumente de management la indemana: nu poti fi sanctionat decat pentru indisciplina sau abateri, nu pentru ineficienta sau incompetenta. Fara o schimbare radicala a culturii si a organizarii functiei publice, bazata pe unificare, transparentizare, masurarea performantei si legarea acesteia de leafa, nici indexarile, nici grevele repetate nu ne vor crea o administratie europeana.