Ce înseamnă că România va fi țară gazdă pentru Conferința ITU: Peste 2.000 de oficiali din 193 de țări vin în septembrie la București
Peste 2.000 de delegați din cele 193 de state membre ale Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), incluzând miniștri de resort, președinți de autorități de reglementare, reprezentanți ai companiilor de profil, ai organizațiilor internaționale și ai mediului academic vor veni în luna septembrie, în București, pentru a stabili regulile în telecom la nivel mondial.
Cea de-a 21-a ediție a Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor va avea loc în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, la Palatul Parlamentului – București.
Este cea mai mare reuniune, din punctul de vedere al statelor prezente, al numărului de participanți și al duratei, organizată în România de la admiterea sa ca stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1955, a anunțat joi ANCOM – autoritatea de reglementare în comunicații, insitutția care va coordona organizarea acestui eveniment.
Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență prin care se iau 88 de milioane de lei din excedentul ANCOM pentru organizarea acestui eveniment.
Ce se decide în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor
Potrivit Constituției UIT, Conferința Plenipotențiarilor este organismul suprem al Uniunii și are rolul de a adopta politica generală a UIT, planurile strategice și financiare ale organizației și de a alege conducerea acesteia (Consiliul UIT – mandatar al Conferinței Plenipotențiarilor, Secretarul General, Secretarul General adjunct, Directorul Biroului de Radiocomunicații, Directorul Biroului de Standardizare, Directorul Biroului de Dezvoltare și membrii Consiliului pentru Reglementări Radio).
În cadrul conferinței se decide viitorul organizației în ansamblul său, capacitatea de a influența direcții specifice legate de domeniul IT&C, cum ar fi convergența tehnologiilor, dezvoltarea Internetului și serviciul universal, fiind convocată o dată la patru ani.
Prin organizarea Conferinței Plenipotențiarilor UIT la București, România beneficiază de o oportunitate deosebită pentru promovarea expertizei naționale, având șansa de a se implica concret în dezvoltarea sectorului IT&C la nivel global.
Sabin Sărmaș, președintele Comisiei IT din Camera Deputaților, va prezida Conferința ITU la București
În calitate de țară gazdă, România are posibilitatea de a desemna persoana care va gestiona lucrările Conferinței, facilitând negocierile între cele 193 de state membre pe subiecte complexe precum guvernanța internetului, rolul telecomunicațiilor în combaterea efectelor pandemiei sau evoluția tehnologiilor emergente.
Cu sprijinul Guvernului României, în iunie 2021, Ioan-Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților a fost desemnat Președinte al Conferinței Plenipotențiarilor UIT 2022 și a început procesul de pregătire în colaborare cu Secretariatul General al Uniunii.
Păstrând caracterul neutru și imparțial specific unei astfel de funcții, prioritatea Președintelui PP-22 este de a se asigura că deciziile adoptate pe parcursul conferinței sunt în interesul Uniunii, al statelor membre și al sectorului privat, contribuind la accelerarea progresului din domeniul IT&C.
Consiliul UIT
Consiliul UIT este forul responsabil cu supervizarea activităților curente ale UIT în perioada dintre Conferinţe, întocmirea de rapoarte privind planificarea strategică și politică a UIT, coordonarea programelor de lucru şi aprobarea bugetului și a finanțelor Uniunii. Consiliul este format din 48 de state membre alese, din toate regiunile lumii.
În prezent, România deține al șaptelea mandat consecutiv în cadrul Consiliului, depunând candidatura pentru un nou mandat la alegerile ce vor avea loc în timpul Conferinței de la București.