Ce înseamnă oprirea producției la Azomureș? UPDATE Ministrul Energiei: Azomureș a decis să mute în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare
Este clar că nu mai producem îngrășăminte. De ce? Pentru că prețul gazului metan a ajuns la un nivel care nu justifică funcționarea din punct de vedere economic. Îngrășămintele produse ar fi mult prea scumpe pentru fermieri, scriu oficialii Azomureș pe pagina de Facebook a companiei. Toți angajații de pe platformă își păstrează însă programul normal de lucru, este o perioadă în care se vor executa lucrări de mentenanță, întreținere a echipamentelor și instalațiilor, deși acestea nu erau programate.
Pentru că suntem în anotimpul rece, instalațiile critice trebuie menținute “la cald” pentru a evita deterioarea lor și pentru a fi pregătiți oricând de repornire. Personalul din afara zonei de producție își continuă de asemenea activitatea, există numeroase proiecte care sunt în derulare. Vom ajunge aici la mijlocul lunii decembrie, până atunci pregătim echipamentele pentru oprirea în siguranță.
”Suntem în dialog cu autoritățile pentru a identifica soluții, urmărim evoluția de pe piața gazelor naturale și ne concentrăm eforturile pentru ca perioada de oprire să fie cât mai scurtă. Din păcate, nu depinde doar de noi. Contextul internațional este nefavorabil momentan, cotațiile la gaz sunt foarte ridicate”, mai scriu reprezentanții Azomureș.
UPDATE Ministrul Energiei: Azomureș a decis să mute în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare
Azomureş a luat decizia de a muta în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare, în contextul în care contractul pentru achiziţia gazelor expiră la 31 decembrie, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.
El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.
„Azomureş funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze era unul foarte bun şi expiră la 31 decembrie. Compania a luat decizia de a opri producţia pentru o perioadă de o lună sau două şi mută acum revizia programată pentru vara viitoare”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
El a reiterat faptul că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.
„Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea”, a completat oficialul.
Ministrul a amintit că marii consumatori de gaze beneficiază de o schemă de ajutor de stat pentru a trece cu bine această iarnă.
Luni, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu Mureş, a anunţat, luni, că opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică.
- „Nivelul ridicat al preţului solicitat de furnizori pentru materia primă principală, gazul metan, nu ne mai permite continuarea sustenabilă a activităţii. Din această cauză, la nivel european, şi alte platforme industriale au oprit total sau au restrâns foarte mult activităţile de producţie. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă. Decizia managementului, aprobată de Consiliul de Administraţie, nu are efecte imediate asupra angajaţilor.
- Se păstrează programul normal de lucru, ne vom concentra pe lucrările de mentenanţă ce pot fi executate în perioada rece, vom securiza şi menţine în funcţiune echipamentele critice şi vom continua să derulăm proiectele în care suntem implicaţi.
- Ne aşteptăm ca lunile ianuarie şi februarie să fie perioadele critice pe care trebuie să le depăşim, deşi situaţia incertă pe piaţa gazelor ne determină să rămânem flexibili pe tot parcursul primului trimestru din 2022″, a arătat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.
Conducerea Azomureş a arătat că, la nivel general, se observă că actuala criză de pe piaţa energiei afectează industria îngrăşămintelor din Europa şi din întreaga lume şi că ţări precum Rusia, China, Turcia şi Egipt au restricţionat exporturile.
- „Împreună cu producţia locală scăzută, Europa se confruntă acum cu o criză în agricultură şi industrie. Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanţilor în asigurarea securităţii alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare. Azomureş este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul naţional, furnizează 50% din îngrăşămintele utilizate în fermele româneşti şi asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii.
- Este unul dintre pilonii securităţii alimentare şi un contributor important în lanţul de aprovizionare din zona agricolă a României. Este un moment important pentru toate industriile din România care folosesc ca materie primă gazul metan. Facem toate eforturile pentru a readuce situaţia la normal, în ciuda faptului că suntem şi victimele unui context internaţional nefavorabil.
- Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să acţioneze în concordanţă cu legislaţia europeană pentru a atenua problema gazelor şi a preţurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a României să nu fie compromisă în 2022″, se mai menţionează în comunicatul Azomureş.
Compania a fost înființată în anul 1962 sub denumirea de Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Târgu-Mureș având ca profil de activitate producerea de îngrășăminte azotoase în trei secții de bază (amoniac, acid azotic și azotat de amoniu) plus cinci subunități auxiliare pentru deservirea unităților de producție cu apă de răcire, apă demineralizată, abur, energie electrică, piese de schimb și utilaje.
Dezvoltarea combinatului a avut loc în mai multe etape. În anul 1966 s-a început producția de îngrășăminte chimice. În a doua etapă, anul 1968, s-a pus în funcțiune a doua fabrică de amoniac (prima fabrică Kellogg din România), o nouă fabrică de acid azotic și s-a extins instalația de azotat de amoniu. În anul 1972 s-a pus în funcțiune o instalație de producere a argonului. În a treia etapă, anul 1974, s-a construit o instalație de amoniac cu o capacitate de 900 t/zi, o instalație de acid azotic, o instalație de azotat de amoniu prill, o instalație de uree, o nouă centrală electrotermică, o nouă instalație de apă demineralizată și un depozit de amoniac lichid de 15.000 de tone. În 1975 s-a pus în funcțiune instalația de îngrășăminte complexe NPK.
În a patra etapă, anul 1978, s-a pus în funcțiune a doua instalație de amoniac Kellogg și a patra instalație de acid azotic.
Azomures Targu Mures a fost privatizata in anul 1998 de catre Guvernul roman. In anul 1996 societatea a fost inscrisa la cota bursei, doi ani mai tarziu FPS (Fondul Proprietatii de Stat) renuntand la pachetul de actiuni pe care il detinea in favoarea Transworld Fertilizers Holding.
În 2012 Azomureş a fost preluat de una dintre cele mai mari companii elveţiene de cereale si îngrăsăminte chimice din lume, Ameropa. Iar planul de investiţii anunţat de noii acţionari era de 200 de milioane de euro.