Skip to content
După cele câteva ore de somn, adolescenții ieșeau la plajă sau prin centru stațiunilor, așteptând să se facă ora pentru următorul concert. FOTO: Cristina Călin
TOTUL DESPRE MAME

Ce nu s-a văzut pe TikTok de la „Beach, Please!”: ce făceau adolescenții în afara festivalului

Cristina Călin
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În fiecare seară, zeci de mii de adolescenți intrau pe porțile „Beach, Please!”. Dar experiența de festival nu începea odată cu primul concert și nici nu se termina când ieșeau din spațiul evenimentului. Restul zilei însemna somn pe fugă, drumuri lungi într-un trafic infernal, cozi la mâncare, calcule de buget, postări pe Insta și TikTok și inevitabile tensiuni în grup. Și, pentru unii, niște alcool înainte de concerte. Am vorbit cu mai mulți tineri despre cele câteva ore pe care le petreceau în afara festivalului și despre cum arăta, de fapt, o zi obișnuită în afara „Beach, Please!”.

Azi s-a terminat a cincea ediție a Festivalului Beach, Please!, un eveniment la care au participat peste 150.000 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri, din România și din străinătate. Pentru că stațiunea Costinești, unde s-a desfășurat evenimentul, nu dispune de atâtea locuri de cazare, mulți dintre ei au fost nevoiți să aleagă localitățile din jur, de la Constanța până la Mangalia. Distanța față de festival a făcut ca dinamica unei zile și provocările tinerilor să fie diferite. Dacă cei din Costinești au avut mai mult timp la dispoziție pentru a dormi sau a merge la plajă, pentru cei care au avut cazare în Constanța sau Mangalia lucrurile au stat total diferit.

Pe stradă, îi recunoșteai după brățările de festival pe care le purtau la mână. Și după cum se strigau unii pe alți, fete sau băieți, nu conta: „Băi, co@#e!”. Erau veseli, vorbeau mult și păreau în elementul lor. Din discuțiile cu tinerii, am înțeles că festivalul a fost, pentru ei, și un test de anduranță, mai ales dacă veniseră cu gașca, și nu însoțiți de părinți. Raluca, o tânără de 18 ani din București, a ales să stea, împreună cu grupul ei de prieteni, în apartamentul unor rude din Constanța, pentru a nu mai plăti cazarea. Socoteala de acasă a fost una bună, însă și-a dat seama că a pierdut foarte mult timp, dar și bani pe microbuze sau transport în sistem car sharing. Nu doar aceasta a fost problema, ci și înghesuiala și statul în trafic chiar și mai mai bine de o oră. ”Am crezut că fac o economie, dar am ajuns să dau peste 800 de lei doar pe transport spre festival și înapoi la cazare. Uneori, am mers în microbuz și în picioare, într-o înghesuială groaznică și fără aer condiționat”, a mărturisit adolescenta.

Planurile nu le-au ieșit prea bine nici celor care au ales să meargă cu trenul. 

Citește continuarea articolului AICI.