Ce pot face părinții pentru băieții care sunt la vârsta pubertății?
Pubertatea este o perioadă plină de provocări și nu doar pentru copii, ci și pentru părinți. Cum îi pot ajuta părinții pe copii să treacă mai ușor prin această perioadă a schimbărilor? Când și cum ar fi bine să discute cu ei despre ce îi așteaptă? Cum să interpreteze comportamentul adolescentin și cum să gestioneze schimbările bruște de dispoziție ale copiilor lor?
Editura ZYX Books a lansat recent cartea „Ups, pubertatea!- Cum arată lumea adolescenților de azi și cum să vorbești cu ei despre teme dificile”, un ghid dedicat părinților care vor să-și înțeleagă și să-și ajute copiii să treacă mai ușor prin această perioadă. Cartea este disponibilă AICI iar transportul este gratuit.
Un copil de sex masculin trece prin multe schimbări importante în timpul pubertății. Corpul său devine mai mare și mai puternic, vocea, baritonală, își dezvoltă musculatura și începe să se maturizeze din punct de vedere sexual. Pubertatea tinde să înceapă mai târziu în cazul băieților decât al fetelor, de obicei între 9 și 14 ani, și este o perioadă semnificativă în dezvoltarea lor, reprezentând tranziția de la copilărie la viața adultă.
În această etapă, băieții trec printr-un proces de maturizare care aduce cu sine, pe lângă schimbările fizice vizibile, și unele schimbări emoționale. Pubertatea la băieți începe atunci când hormonii eliberați de creier determină dezvoltarea testiculelor, care eliberează cel mai important hormon masculin: testosteronul. Testosteronul este un hormon sexual masculin, dar care este produs și la femei, în ovare, și care determină creșterea părului facial, precum și schimbări la nivelul vocii.
Ce schimbări emoționale se produc în timpul pubertății la băieți?
Creierul copilului trece prin schimbări în această perioadă, care îi afectează emoțiile și comportamentele. Dezvoltarea creierului în perioada pubertății influențează comportamentul și abilitățile sociale ale copilului. Acesta își va îmbunătăți abilitățile de planificare, rezolvare a problemelor și luare a deciziilor. Băieții pot experimenta schimbări de dispoziție frecvente în timpul pubertății, influențate de fluctuațiile hormonale, de schimbările fizice și de presiunea socială. Pubertatea poate fi mai dificilă sau mai confuză pentru copiii care își pun la îndoială identitatea de gen.
Tot din cauza schimbărilor hormonale, adolescenții pot manifesta un comportament capricios și pot avea izbucniri emoționale. Acesta este și momentul în care băieții încep să exploreze și să își formeze propria identitate. Ei pot începe să își definească propriile valori și interese.
O altă schimbare care se poate observa în perioada pubertății este legată de somn. Tiparele de odihnă se schimbă, iar mulți copii aleg să se culce mai târziu în noapte și să doarmă mai mult în timpul zilei. În cazul în care apar probleme emoționale serioase, precum anxietatea, depresia sau schimbări extreme de dispoziție, este important ca băieții să fie consultați de un specialist. Izolarea, ignorarea activităților pe care altă dată le făceau cu plăcere și scăderea performanțelor școlare pot fi un semn al unei tulburări de dispoziție sau al unor probleme psihice.
În volumul „Totul despre pubertate: Cum arată lumea adolescenților de azi și cum să vorbești cu ei despre teme dificile“, apărut la editura ZYX Books, Cara Natterson și Vanessa Kroll Bennett explică cele mai recente schimbări survenite în vârsta la care debutează pubertatea și toate consecințele care derivă dintr-un debut timpuriu (pubertatea începe, în prezent, cu cel puțin doi ani mai devreme decât la generația părinților), oferind, în același timp, explicații legate de cum ar trebui să discute părinții cu adolescenții despre diferite teme.
„Chiar dacă ascultatul e rege, vorbitul este, de asemenea, deosebit de important. Având în vedere cantitatea copleșitoare de informație pe care copiii trebuie să o asimileze de-a lungul acestui deceniu de maturizare, adulții care îi iubesc sunt adesea sursele lor cele mai bune. Dar esența mesajului e la fel de importantă ca felul în care acesta este transmis. Scopul este de a oferi copiilor ceea ce au nevoie, fără să-i facem să iasă din cameră. Pentru liniștea voastră, se va întâmpla și asta. De nenumărate ori.“
Care sunt principalele îngrijorări în timpul pubertății la băieți?
Problemele legate de pubertate implică, de obicei, hormonii. Din acest motiv, unii băieți încep să observe schimbări foarte devreme, ceea ce se numește pubertate precoce. Alții pot să nu observe schimbări decât mai târziu, ceea ce poartă numele de pubertate întârziată.
Pubertatea precoce se referă la dezvoltarea sexuală și fizică, înainte de vârsta considerată normală pentru această perioadă de tranziție. În mod tradițional, pubertatea la băieți începe în jurul vârstei de 9 ani, dar pubertatea precoce se poate declanșa cu câțiva ani înainte de această perioadă.
Motivele pentru instalarea pubertății precoce sunt diverse:
- o activare prematură a glandei pituitare (hipofize), care eliberează hormonii de stimulare a glandelor sexuale;
- o creștere prematură a glandelor sexuale în sine, în general în urma unor boli sau afecțiuni.
- o tumoare pe glanda suprarenală sau în altă parte.
Pubertatea întârziată se referă la dezvoltarea sexuală și fizică, după vârsta considerată normală, respectiv după 14 ani. Această problemă poate fi cauzată de mai mulți factori:
- genetica – dacă unul sau ambii părinți au trecut printr-o pubertate întârziată, este posibil ca și copilul lor să aibă aceeași experiență;
- dezechilibrele hormonale;
- unele probleme medicale – afecțiuni ale glandei hipofize sau afecțiuni cronice pot interfera cu dezvoltarea sexuală a băieților;
- alimentație dezechilibrată – deficitul nutrițional poate afecta producția de hormoni esențiali pentru pubertate;
- greutatea în plus – există unele dovezi conform cărora băieții supraponderali sau obezi pot începe pubertatea la o vârstă mai înaintată.
Pubertatea întârziată poate avea un impact asupra sănătății băieților și a stării lor emoționale. Pentru că unii dintre ei pot atinge cu întârziere înălțimea medie pentru vârsta lor sau pot dezvolta caracteristici sexuale secundare, precum creșterea sânilor, pot avea probleme cu imaginea corporală. Întârzierea pubertății poate cauza dificultăți în relațiile sociale, deoarece băieții se pot simți diferiți față de prietenii ori colegii lor.
Până la ce vârstă cresc băieții?
Majoritatea băieților cresc în înălțime până la vârsta de 16 ani. Unii dintre ei se mai pot înălța un centimetru sau doi în ultimii ani ai adolescenței. În schimb, mușchii vor continua să crească până la vârsta adultă. Genele de la ambii părinți joacă un rol important în determinarea înălțimii și a creșterii băieților. Alți factori, cum ar fi dieta, nivelul de activitate și alimentația mamei în timpul sarcinii, afectează, de asemenea, înălțimea. Fiecare copil crește în ritmul propriu, iar pubertatea începe și se termină în momente diferite pentru fiecare. Pubertatea poate dura între 2 și 5 ani, așa că nu este întotdeauna ușor de prezis când se va termina.
Ce pot face părinții pentru băieții care sunt la vârsta pubertății?
Pe măsură ce un băiat ajunge la pubertate, el va experimenta o serie de schimbări semnificative ale corpului său, într-o perioadă relativ mică de timp. Pubertatea îi poate provoca anxietate în legătură cu schimbările corporale sau îl poate face să se simtă stânjenit.
Părinții joacă un rol vital în sprijinirea și îndrumarea băieților prin această perioadă de tranziție. Iată prin ce modalități pot contribui adulții la bunăstarea copilului în timpul pubertății:
- Să creeze un mediu sănătos, în care băieții se simt confortabili să împărtășească sentimentele, întrebările și preocupările lor. Ascultarea activă și înțelegerea din partea părinților pot ajuta la consolidarea relației și la reducerea anxietății băieților.
- Să comunice deschis, să vorbească cu ei despre tipurile de schimbări prin care va trece corpul lor și să le explice că acesta este un proces normal prin care trece toată lumea.
- Să le ofere o educația sexuală adecvată, prin informații corecte și accesibile despre dezvoltare sexuală, relații sănătoase și protecția împotriva bolilor cu transmitere sexuală și sarcinilor nedorite, astfel încât băieții să capete o mai bună înțelegere a corpului lor și a responsabilităților sexuale.
- Să le ofere intimitate. În timpul pubertății, băieții pot avea nevoie de mai multă intimitate și spațiu personal, iar când părinții le respectă acest drept ei se pot dezvolta în mod autonom și își pot forma propriile limite.
- Să-i învețe să aibă grijă de ei înșiși, având în vedere că în această perioadă se pot confrunta cu transpirație și mirosuri corporale, un exces de sebum care le poate provoca acnee și multe alte schimbări care pot fi solicitante pentru ei.
- Să le ofere sprijin emoțional în momentele de tristețe sau anxietate. Băieții pot experimenta schimbări de dispoziție și stres în timpul pubertății și este esențial ca părinții să îi învețe cum să-și gestioneze emoțiile și să le ofere sprijin în dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor.
Pubertatea la băieți vine cu schimbări emoționale și stres, pe măsură ce aceștia se acomodează cu schimbarea corpului lor. Schimbările fiziologice și cele psihosociale și emoționale care apar pot reprezenta provocări greu de gestionat, iar părinții îi pot ajuta să depășească cu brio dificultățile care pot apărea în această perioadă de tranziție.
Vă recomandăm și cartea „Ups, pubertatea!- Cum arată lumea adolescenților de azi și cum să vorbești cu ei despre teme dificile”, lansată recent de editura ZYX Books, care este un ghid dedicat părinților care vor să-și înțeleagă și să-și ajute copiii să treacă mai ușor prin această perioadă. Cartea este disponibilă AICI iar transportul este gratuit.