Sari direct la conținut

Ce poți face dacă mare parte din venituri se duc pe locuință. Plata anticipată a ratelor poate fi recomandată acum? Interviu VIDEO cu Adrian Asoltanie

HotNews.ro
Economisire, Foto: DreamsTime
Economisire, Foto: DreamsTime

Euro sau dolari? Investiții pe termen scurt? Este recomandată plata anticipată a ratelor în acest context economic? Ce faci dacă peste 60% din cheltuieli se duc pe locuință? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde Adrian Asoltanie, trainer de educație financiară, în acest interviu.

Prima parte a interviului a putut fi citită ieri, iar integral poate fi urmărit în Video.

Foarte pe scurt:

  • Vârstnicii sunt atenți când vine vorba de cheltuieli
  • Tinerii sunt influențați de rețelele de socializare și au tendința să cheltuiască pe lucrurile pe care nu și le permit
  • O provocare este graba și nerăbdarea tinerilor de a acumula mai repede
  • Graba și nerăbdarea tinerilor de a acumula mai repede duce acumularea de datorii, de fapt
  • La fondul de siguranță: de la o anumită sumă în sus este bine să avem ceva în euro în cont, ceva euro cash și o împărțire de 70% euro și 30% dolari
  • Cumpărarea de euro, dolari, are câteva beneficii, respectiv umbli mai greu la banii respectivi
  • Dincolo de aceste economii, banii ar trebui investiți
  • Deci sunt ocazii foarte bune de cumpărare, dar și aici trebuie avut mare atenție ce cumpărăm și o recomandare: Niciodată nu intrăm cu sume foarte mari deodată
  • Dacă ai vândut un apartament sau ai o sumă mare în euro/dolari, dacă gândești pe orizontul 1-2 ani, atunci lasă-i în pace într-un depozit în euro, așa cum îi ai acum
  • Dacă orizontul de timp este mai lung (3-4-5-10 ani), în momentul acela putem să intrăm fie pe o investiție imobiliară sau pe o investiție graduală în instrumente diversificate
  • Să presupunem că avem 50.000 de euro. Atunci o spargem pe 50 de etape, de felii, sau 20 de felii a câte 1.000, 2.000, 2.500 euro și investim constant, lună de lună, pe orizontul ăsta
  • Nu ai cum să te descurci cu banii dacă 70% din ei se duc pe cazare
  • Cheltuielile cu locuința nu ar trebui să depășească 25%, maxim 30% din venitul lunar
  • În afară de job-ul actual, ce altceva am putea să facem? Poate avem vreo pasiune, niște cunoștințe, niște abilități sau un hobby pe care putem să-l folosim productiv
  • Poate avem o mașină care ruginește în parcare și ne costă o mulțime de bani să o întreținem, să o folosim. Cum am putea să ne folosim resursele astea ca să câștigăm în plus? Facem puțin curierat, livrare, ride sharing, orice altă soluție pentru că bugetul poate fi atacat la ambele capete
  • În următoarele 3 luni să puneți pauză la plățile suplimentare ale ratelor dacă doriți să plătiți anticipat creditul. Atenție, nu la plata ratelor, pentru că atunci intrăm în alte probleme
  • După 3 luni, dacă situația se liniștește și ne revenim la normalitate, cu suma respectivă, care s-a acumulat acolo, să mergeți să faceți o plată anticipată cu reducerea perioadei

Ce provocări sunt în cazul tinerilor când vine vorba de economisire

“Vârstnicii, datorită școlii vieții, sunt mult mai maturi și atenți când vine vorba de cheltuieli. Își gestionează mult mai bine bugetul. Provocările le au cei tineri”, spune Adrian Asoltanie.

Pe deoparte, spune el, este evident, dorința de a cumpăra diverse lucruri.

  • Trebuie să-ți trăiești viața, ești tânăr. În același timp apar tot felul de oportunități, opțiuni, varietate, gadgeturile care se modifică de la o lună la alta, apar noi modele și în funcție de asta este important anturajul.

„În gestionarea banilor contează foarte mult de cine ești înconjurat. De multe ori, comportamentul nostru este influențat de ce vedem în jur. În jurul nostru vedem poate de multe ori, în social media, pe diverse platforme, oameni care trăiesc foarte bine, care se bucură de toate, sunt mereu în vacanțe trăiesc experiențe extraordinare și, tentația, este să faci și tu lucrurile respective”, a explicat specialistul în finanțe personale.

În cazul celor tineri riscul este să fie luați de val și de anturaj și să-și cheltuie banii foarte ușor.

O altă provocare, afirmă Asoltanie, este graba și nerăbdarea tinerilor de a acumula mai repede.

  • Asta te duce la acumularea de datorii, de fapt. Faptul că nu mai ai răbdare să strângi bani pentru un telefon, televizor, canapea, ci preferi să le ai cât mai repede posibil. Atunci mergem către credite, carduri de credit, împrumuturi.

„Aceeași nerăbdare se manifestă și în zona de investiții. Tinerii vor fi foarte atrași de investiții foarte riscante pe care nu le cunosc foarte bine, nu le înțeleg foarte bine. Se duc în zona de criptomonede, forex, investiții foarte riscante.”, explică el.

Cumpărarea de euro sau dolari în această perioadă?

Cumpărarea de euro, dolari, are câteva beneficii, respectiv umbli mai greu la banii respectivi, afirmă Asoltanie.

  • Ăsta este un beneficiu care trebuie luat în calcul. Al doilea este că ești protejat de inflație, care este mai mică pe euro și ești protejat de eventuale presiuni pe cursul de schimb valutar, în momentul în care începe să crească foarte mult euro față de leu.

„Eu recomand ca fondul de siguranță să fie într-un cont în euro plus ceva euro cash. Dacă acest fond de siguranță, pentru că el variază în funcție de cheltuielile pe care le ai, se duce spre niște sume mai consistente de 6-7-8-10.000 de euro, în momentul acela, evident, trebuie făcută o diversificare și asupra fondului de siguranță. Să avem ceva euro în cont, ceva euro cash și o împărțire de 70% euro și 30% dolari al fondului de siguranță”, a explicat el.

  • În rest, dincolo de aceste economii, banii ar trebui investiți. Dacă ne uităm puțin în piață în momentul ăsta, vedem că în piața bursieră apar niște oportunități foarte interesante de achiziții, cotațiile au coborât cu 5 – 10 -15 – 20%.
  • Deci sunt ocazii foarte bune de cumpărare, dar și aici trebuie avut mare atenție ce cumpărăm și o recomandare: Niciodată nu intrăm cu sume foarte mari deodată. Aplicăm, mai degrabă, acea metodă constantă de a investi lună de lună câte 100 de lei, 100 euro sau fiecare cât își permite dar nu intrați niciodată cu sume mari deodată.

Investiții pe termen scurt în perioada asta?

Un cititor a întrebat: Am vândut un apartament de curând și am banii în valută. Imobilele sunt la maxim istoric, bursa internațională e în scădere de la maxim istoric, dobânzile sunt în creștere. Pare că nu există nicio investiție potrivită pe termen scurt pentru banii mei. Ce recomandați?

Adrian Asoltanie: Tipul de investiție pe care-l facem depinde foarte mult de orizontul investiției respective. Dacă banii pe care tu i-ai încasat pentru acel apartament urmează să-i folosești în următorul an sau doi într-o altă achiziție imobiliară, poate vrei să cumperi altceva, dacă vrei să-i investești într-un an sau doi, părerea mea este să nu-i investești deloc.

În primul rând nu recomand investițiile cu bani grămadă, adică toată suma să o bagi deodată. S-ar putea să prinzi o nouă scădere de piață încă 20-30-40%, n-ai de unde să știi ce se întâmplă și atunci să te trezești că din suma pe care o aveai din vânzarea apartamentului mai ai 50-60%. Ce se întâmplă practic? Poți fi aruncat în spate câțiva ani și trebuie să o iei iarăși de la capăt să-ți revii.

Pe orizontul 1-2 ani lasă-i în pace într-un depozit în euro, așa cum îi ai acum. N-o să-ți producă mare lucru, dar nici nu o să scadă cu 10-15-20%.

De obicei, oamenii să gândesc doar la profit: cum să fac profit mai mare. Trebuie să avem grijă și cum să evităm pierderi din aceste sume. Dacă orizontul de timp este mai lung (3-4-5-10 ani), în momentul acela putem să intrăm fie pe o investiție imobiliară sau pe o investiție graduală în instrumente diversificate. Eu aș recomanda să vă uitați către fondurile de investiții pe care le găsiți la aproape toate băncile din România, fonduri mutuale sau de investiții, ori către ETF-uri diversificate la nivel internațional. Atenția, suma respectivă mare, să fie spartă pe felii mai mici.

Să presupunem că avem 50.000 de euro. Atunci o spargem pe 50 de etape, de felii, sau 20 de felii a câte 1.000, 2.000, 2.500 euro și investim constant, lună de lună, pe orizontul ăsta.

Ce pot face persoanele cu venituri mici dacă mare parte din bani se duc pe cheltuielile ce țin de locuință

Un alt cititor a întrebat: Cum poate supraviețui un tânăr plătit cu un salariu de 2.500 de lei net, care are facturile la utilități de 800 de lei, și o rată la bancă de 1000 de lei? De unde să taie? Cum să-și organizeze bugetul?

Adrian Asoltanie: Când vine vorba de buget, el poate fi abordat din două direcții. Pe deoparte umblăm la cheltuieli. Umblăm la ele până la un punct. Nu poți să treci pe parizer și să dormi în Gara de Nord învelindu-te cu cartoane.

E adevărat, aceste cheltuieli cu locuința și mâncarea pot să reprezinte, mai ales la cei cu veniturile mici, procente foarte consistente.

În exemplul cu 2.500 lei salariu din care 800 sunt utilități și 1000 este chiria sau rata la bancă, înseamnă că 60-70% din venituri se duc doar pe locuință, ceea ce este enorm.

Atunci neapărat ar trebui găsită o soluție de a locui undeva mai ieftin. Efectiv nu ai cum să te descurci dacă 70% din banii tăi se duc pe cazare. Nu ai cum.

Cealaltă bucată a ecuației este cea de venituri. Nimeni nu este blocat pe viață să câștige doar 2.500 de lei. Asta de duce la discuția: câte surse de venit ai?

Aici trebuie să ne gândim. În afară de job-ul actual, ce altceva am putea să facem? Poate avem vreo pasiune, niște cunoștințe, niște abilități sau un hobby pe care putem să-l folosim productiv. Poate avem niște ore libere zilnic, în weekend sau seara. Poate avem o mașină care ruginește în parcare și ne costă o mulțime de bani să o întreținem, să o folosim.

Cum am putea să ne folosim resursele astea ca să câștigăm în plus? Facem puțin curierat, livrare, ride sharing, orice altă soluție pentru că bugetul poate fi atacat la ambele capete.

Cheltuielile cu locuința nu ar trebui să depășească 25%, maxim 30% din venitul lunar. Când o persoană dă 70% din venitul lunar pe locuință este evident că restul banilor se vor duce pe mâncare și cam asta e.

Este plata anticipată a ratelor o idee bună acum?

„Plata anticipată a ratelor în principal la creditul ipotecar este extrem de eficientă. Pentru cei care sunt la început de credit de 30 de ani, cu o rată de 1.500 lei, la dobândă de 6%, aceasta este formată din 250 lei de principal și de 1.250 lei de dobândă. De 5 ori mai mult este dobânda decât principalul”, spune Asoltanie.

  • Ce trebuie să înțeleagă lumea: Dacă eu luna asta reușesc să mai fac rost de 250 de lei și fac o plată suplimentară cu reducerea perioadei la acest credit, în momentul în care am plătit bucata de principal, dispare bucata de dobândă care, vedem, este de 3-4-5 ori mai mare. Aceasta este cea mai eficientă metodă de a vă plăti anticipat un credit ipotecar: plăți mici, suplimentare, lunar, cu reducerea perioadei.

Cuvântul esențial este „acum” (în sensul dacă trebuie făcut acest lucru în actualul context n.r.).

„Recomandarea mea este ca în următoarele 3 luni să puneți pauză la plățile suplimentare. Atenție, nu la plata ratelor, pentru că atunci intrăm în alte probleme. Banii respectivi să-i direcționați către fondul de siguranță, care va deveni ceva mai consistent”, a spus el.

Nu vă oprește nimic, spune el, după 3 luni, dacă situația se liniștește și ne revenim la normalitate, cu suma respectivă, care s-a acumulat acolo, să mergeți să faceți o plată anticipată cu reducerea perioadei. Efectul va fi cam același, doar cu o întârziere de 2-3-4 luni.

Sursă foto: DreamStime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro