Ce recorduri climatologice au fost depășite în aprilie
Luna aprilie a fost mai rece decât normalul, iar la vârful Omu media temperaturilor a fost de -5 C, în timp ce la Călărași a fost cel mai cald din țară. Aprilie a fost o lună ploioasă, în unele locuri precipitațiile fiind de trei ori mai mari față de medie. A fost depășit și un record din 1931, se arată în caracterizarea climatologică publicată de ANM.
Temperaturile
În luna aprilie 2021 a fost depășită temperatura minimă absolută lunară la 2 stații meteorologice: Băilești și Bechet, unde au fost -3 C, respectiv -4,8 C.
Tot în aprilie a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la 2 stații meteorologice: Stâna de Vale și Călimani, dar și cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, tot la două stații meteorologice. Este de vorba de stațiile Călimani și Deva. La Deva, precipitațiile au totalizat 41,5 mm pe 28 aprilie 2022, depășind un record ce data din 22 aprilie 1931.
Temperatura medie a lunii aprilie 2022 a avut valori cuprinse între -5 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 12,7 °C, la Călărași. La Omu, minima a fost de -16 C.
Cele mai mari valori medii, peste 12 °C, s-au înregistrat pe areale restrânse din estul și sudul Munteniei, local în sudul Moldovei, sud-vestul Olteniei și nordul Dobrogei. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -2 și 6 °C, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -2 °C.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna aprilie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost negativă în cea mai mare parte a țării. Abateri mari, peste 1,5 °C, s-au înregistrat în Crișana, Maramureș, în cea mai mare partea a Banatului și Transilvaniei, în Carpații Occidentali și local, în Carpații Orientali, iar valori de peste 2 °C, în Crișana și Maramureș.
Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 2,3 °C, la stațiile meteorologice Baia Mare, Dumbrăvița de Codru și Iezer. Abaterile pozitive au avut valori sub 1 °C și s-au înregistrat în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei.
Regimul termic a fost rece în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte rece și extrem de rece pe areale extinse din Maramureș, Banat, Crișana, în nordul și centrul Transilvaniei și izolat, în rest. În estul Munteniei și jumătatea vestică a Dobrogei, regimul termic a fost cald, iar în rest acesta s-a încadrat în limite normale.
Precipitațiile
Cantitatea totală de precipitații din luna aprilie 2022 a avut valori sub 50 mm în Dobrogea, Delta Dunării, în estul Munteniei, în nordul, estul și sudul Moldovei, în sud-vestul Olteniei, vestul Banatului și Crișanei și pe areale restrânse din Transilvania și Maramureș.
Valori cuprinse între 50-100 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei, Olteniei, Munteniei, Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului, pe areale extinse din Banat și izolat, în Dobrogea.
În zona montană, cantitatea de precipitații a depășit frecvent 100 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 247 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna aprilie 2022 a fost 60,6 mm, înregistrată la aceeași stație meteo.
Abaterea cantității de precipitații din luna aprilie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 70 %, s-au înregistrat în nordul Transilvaniei, sud-estul Maramureșului, pe areale extinse din zona montană și izolat, în celelalte regiuni.
Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 218%, la stația meteorologică Pătârlagele. Abateri negative s-au înregistrat în Delta Dunării, pe areale extinse din Dobrogea, în nordul Moldovei, sud-vestul Olteniei și izolat, în rest. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 62,4 %, la stația meteorologică Jurilovca.
Regimul pluviometric a fost excedentar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar în nordul și vestul Transilvaniei, sud-estul Maramureșului, local sau izolat în Carpați și izolat, în Oltenia și Muntenia.
Regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în jumătatea nordică a Dobrogei, pe areale extinse din Delta Dunării, în nordul extrem al Moldovei și Maramureșului și în vestul extrem al Banatului. În rest, acesta s-a încadrat în limite normale.