Sari direct la conținut

Ce șantiere noi de autostrăzi vor demara în 2024: Încep lucrările grele pe Sibiu – Pitești; presiune mare pe „prima autostradă chinezească”; primul șantier deschis pe Autostrada Unirii

HotNews.ro
Autostrada A0 se termina in camp, la Afumati, la doar 2 km de DN2, Foto: Captura YouTube / Construim Romania
Autostradă în România care se termină în câmp / Foto: Captura YouTube / Construim Romania

Anul 2024 ar putea însemna un an important din punct de vedere al noilor șantiere de autostradă. Aproape 197 de kilometri de autostradă ar putea intra în etapa de lucrări efective, iar unele tronsoane sunt extrem de importante: loturile întârziate de pe Autostrada Bucureștiului, bucata cu tuneluri dintre Margina și Holdea, singura „gaură” din întreaga autostradă de la Sibiu la Nădlac, precum și primul tronson din Autostrada „Unirii” A8.

În 2024 există premizele ca în România să înceapă lucrările efective la nu mai puțin de 197 de kilometri noi de autostradă – vorbim de tronsoane ale căror proceduri și contractări au fost făcute în urmă cu câțiva ani și care acum au ajuns – unele cu chiu cu vai – în sfârșit în etapa în care primele utilaje vor intra în șantier.

Pe unele proiecte partea de proiectare încă e în întârziere, în timp ce pe altele ordinul de începere dat de statul român a venit cu mare întârziere, mult după semnarea contractelor. Unele tronsoane sunt la limită pentru demararea șantierelor în 2024, în timp ce în alte părți lucrările ar putea fi demarate doar parțial.

Focus pe Autostrada Bucureștiului A0 – Presiune pe prima „autostradă chinezească” și conexiunea A0 cu DN2

  • A0 Nord, Lotul 1 (A1/Bâcu – Corbeanca/DN1) – 17,5 km – Contractul de 815 mil lei a fost semnat – în sfârșit – în septembrie 2023 cu asocierea Pizzaroti – Retter, iar ordinul de începere a lucrărilor (OIL) a venit rapid, în octombrie. Teoretic asocierea avea la dispoziție de la acel moment 12 luni de proiectare, urmate apoi de alte 22 luni pentru execuție.

Deși termenul contractului pentru proiectul tehnic ar fi octombrie 2024, e foarte posibil ca antreprenorul să demareze măcar unele lucrări încă din 2024, primind autorizații de construire parțiale. În teren deja antreprenorul a demarat lucrările ce țin de forajele geotehnice aferente etapei de proiectare.

  • A0 Nord, Lotul 3 (Afumați – Pantelimon) – 8,6 km – „Prima autostradă chinezească” – Contractul cu constructorul chinez CCECC a fost semnat în martie 2023 pe circa 400 milioane de lei. OIL a venit în mai 2023 și de atunci curge termenul pentru proiectare – 12 luni.

Cu toate acestea, reprezentanții de la Transporturi au declarat în repetate rânduri că vor insista ca antreprenorul să demareze cu prioritate lucrările în 2024 pentru nodul rutier A0 cu DN2 și bucata de 2 km care să lege „muzeul” de pe Lotul 2, acolo unde UMB a terminat toți cei 19 km de autostradă, dar din care a putut da în trafic doar 10 km.

Transporturile speră chiar ca antreprenorul chinez să finalizeze lucrările de legare a A0 cu DN2 încă din acest an, altfel vor mai bifa un an în care o bucată consistentă de autostradă va rămâne „muzeu”.

E posibil, totuși, ca antreprenorul chinez să finalizeze cei circa 2 km și nodul rutier în 2024? Greu de spus, mai ales pentru că vorbim de un constructor nou la noi în țară, fără lucrări în portofoliu și fără experiență. Teoretic, într-un scenariu super-optimist, legătura cu A0 – DN2 ar putea fi realizată măcar parțial, chiar și într-un sistem half-profile.

Foto: Secțiunile autostrăzii A0 Nord

Încep lucrările și la secțiunile montane din A1 Sibiu – Pitești

  • A1 Sibiu – Pitești, Lotul 2 (Boița- Cornetu) – 31,33 km – Contractul cu constructorul turc Mapa – Cengiz a fost semnat în februarie 2022 (4,25 mld lei). Contractul care presupunea 18 luni de proiectare, calculate de la momentul ordinului de începere a lucrărilor (OIL) în iulie 2022. Practic, acum ar trebui ca turcii să finalizeze Proiectul tehnic, lucru ce încă nu s-a întâmplat.

Totuși, sunt șanse bune ca în 2024 să vedem măcar niște lucrări măcar parțiale în baza unei autorizații de construire parțială. Vorbim de unul dintre cele mai grele tronsoane de autostradă din România, cu zeci de poduri și viaducte și nu mai puțin de 7 tuneluri forate de executat.

  • A1 Sibiu – Pitești, Lotul 3 (Cornetu – Tigveni) – 27,4 km – Contractul cu constructorul italian WeBuild (fost Astaldi) a fost semnat din august 2022 (5,33 mld lei), și presupunea un termen de 12 luni proiectare, calculat de la data de 1 februarie 2023 când a venit Ordinul pentru Începerea Lucrărilor. Practic, Proiectul tehnic ar trebui să fie gata și prezentat peste o lună, urmând ca apoi să treacă prin etapele de aprobare până la autorizarea lucrărilor și demararea șantierului.

Aproape cu siguranță vom vedea în 2024 lucrări demarate pe această secțiune. Chiar și așa, termenul de execuție este unul mare – 45 de luni – pentru că discutăm din nou de unul dintre cele mai grele loturi din țară: zeci de pasaje, viaducte și poduri, dar și cel mai lung tunel al întregii autostrăzi – Tunelul Poiana de 1,7 km lungime.

Foto: Secțiunile autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

Încep lucrările la gaura lipsă de pe A1 de la Sibiu la Nădlac / Lucrări demarate și pe Autostrada Transilvania

  • A1 Margina – Holdea – 13,1 km – Gaura lipsă de la Sibiu până la Nădlac, bucata unde vor fi realizate o serie de tuneluri. Contractul de 1,8 mld lei a fost semnat cu UMB tocmai în octombrie 2022 și presupunea 11 luni pentru proiectare (OIL emis în decembrie 2022).

Cu toate acestea, Proiectul tehnic pentru zona de tuneluri nu este încă gata, ci doar cel pentru restul lucrărilor de drum. Astfel, e foarte posibil ca în 2024 să vedem demarate lucrările măcar parțial.

  • A3 Suplacu de Barcău – Chiribiș – 26,3 km – Contractul cu antreprenorul român Construcții Erbașu a fost semnat la final de noiembrie 2023 pentru circa 884 mil. lei.

Teoretic termenul de proiectare este de 6 luni, dar ordinul inițial de începere nu a fost încă emis. Teoretic în 2024 ar putea demara execuția lucrărilor.

  • A3 Chiribiș – Biharia – 28,55 km – Licitația încă e activă, după ce contractul cu fostul constructor Trameco (Selina) a fost reziliat în mai 2022. Câștigător a fost dat constructorul român Precon (din grupul Selina), dar lucrurile sunt complicate birocratic de un proces pe rol care contesta decizia de reziliere. Dacă se va semna contractul în 2024, el prevede un termen de 6 luni pentru proiectare, deci există șanse măcar teoretic ca șantierul pentru lucrările de execuție să demareze până la final de an.

Lucrări pe autostrăzile din Moldova – demarează cel mai întârziat contract de pe A7 și pornesc lucrările pe primul tronson din A8

  • A7 Ploiești – Buzău, Lotul 3 – 13,9 km – Contractul cu asocierea Nurol – Makyol a fost semnat la final de noiembrie (1,1 mld. lei), are deja proiectarea făcută, deci ar trebui realizată direct etapa de execuție.

Cu toate acestea, Ordinul de Începere a Lucrărilor încă nu a fost emis. Lucrările vor demara după emiterea OIL, iar contractul va avea termen 20 de luni de execuție de la startul lucrărilor.

  • A8 Leghin (Tg. Neamț) – Moțca (DN2) – 29,9 km – Contractul de 1,56 mld lei a fost semnat cu UMB în 20 septembrie 2023, dar nu a primit încă Ordinul de Începere a Lucrărilor.

Odată emis acest OIL în 2024, termenul pentru realizarea Proiectului Tehnic este de 6 luni, ceea ce înseamnă că teoretic lucrările de execuție ar putea începe în 2024 și să avem, practic, primul șantier deschis al Autostrăzii „Unirii” A8.

VEZI ȘI:

Autostrăzile din România, în cifre

Kilometri reali de autostradă și drum expres în exploatare în România până la final de 2023:

A0: DN1 – A3 – 10 km

A0: DN5 – DN6 – 10 km

A1: București-Pitești – 110 km

A1: Boița-Sibiu-Sebeș-Deva-Holdea – 188,17 km

A1: Margina-Timișoara-Arad-Nădlac – 160 km

A2: București-Cernavodă-Medgidia-Constanța – 203 km

A3: București-Ploiești – 62,8 km

A3: Râșnov – Cristian – 6,3 km

A3: Târgu Mureș – Nădășelu – 113 km

A3: Nușfalău – Suplacu de Barcău: 13,55 km

A3: Biharia – Borș – 5,3 km

A4: Centura Constanța – 22,2 km

A6: A1 – Centura Lugoj – 11,4 km

A7: VO Bacău – 16 km

A10: Sebeș – Turda – 70 km

A11: Parte din Centura Arad – 2 km

DEx 12 Balș – Slatina – Colonești – 71,6 km

––––

TOTAL KM REALI ÎN EXPLOATARE: 1075,5 km

Evoluția kilometrilor de autostradă deschiși circulației în ultimii ani în România

2004 – 97,2 km

2007 – 50,7 km

2009 – 42 km

2010 – 28 km

2011 – 57 km

2012 – 139 km

2013 – 108 km

2014 – 28,2 km*

2015 – 46,6 km

2016 – 22,1 km*

2017 – 15 km

2018 – 55,4 km

2019 – 42 km

2020 – 60,6 km

2021 – 33,5 km

2022 – 53,02 km

2023 – 81 km

*Lotul 3 Cunța – Săliște din A1 Sibiu – Orăștie – 22,11 km – a fost deschis inițial în noiembrie 2014, dar a fost închis în 2015 pentru reparații capitale pe o bucată. Întreg lotul a fost redeschis definitiv în octombrie 2016.

Cum se compară România la autostrăzi cu Bulgaria, Ungaria, Serbia și Polonia

  • România (suprafață: 238,400 kmp) – circa 1.075 km
  • Bulgaria (suprafață 111,000 kmp) – circa 870 km
  • Ungaria (suprafață: 93,030 kmp) – circa 1.900 km
  • Polonia (suprafață: 312,680 kmp) – circa 5.000 km
  • Serbia (suprafață: 88,360 kmp) – circa 1.000 km
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro