Sari direct la conținut

Ce se mai întâmplă cu licitația Poliției Române pentru crearea unui sistem IT de recunoaștere facială: 5 oferte sunt încă analizate, iar o licitație conexă a fost anulată

HotNews.ro
Sistem de recunoastere faciala, Foto: Politia Romana
Sistem de recunoastere faciala, Foto: Politia Romana

Poliția Română nu a stabilit încă un câștigător al licitației demarate la sfârșitul lunii august 2019 pentru dezvoltarea unui sistem IT de recunoaștere facială, tehnologie în curs de maturizare care ridică temeri cu privire la modul abuziv în care ar putea fi folosită. Poliția a primit 5 oferte de la mai multe firme care ar vrea să dezvolte acest sistem, termenul de deliberare a fost 25 martie 2020, dar câștigătorul licitației nu a fost anunțat încă. În plus, o licitație conexă, pentru achiziția unei soluții informatice care să prelucreze imaginile din cadrul acestui proiect, tocmai a fost anulată pe motiv că s-au primit numai oferte inacceptabile sau neconforme.

Poliția a lansat două licitații în cadrul aceluiași proiect de realizare a unui sistem IT de recunoaștere facială

I. Prima licitație

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a demarat la sfârșitul lunii august 2019 o licitație deschisă pentru realizarea sistemului de identificare și recunoaştere facială (NBIS) şi interconectarea cu alte autorităţi de aplicare a legii de la nivel european prin sTESTA în cadrul proiectului “Dezvoltarea sistemului de identificare şi recunoaştere facială (NBIS) şi interconectarea acestuia cu autoritățiile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA“.

Tehnologia de recunoaștere facială, în curs de maturizare, ridică temeri în UE cu privire la modul abuziv în care ar putea fi folosită și Comisia Europeană intenționează să impună limite stricte în modul în care această tehnologie este utilizată, astfel încât cetățenii europeni să aibă drepturi bine definite cu privire la modul în care datele lor personale sunt utilizate.

Poliția Română: Sistemul nu va monitoriza în timp real spațiile publice și private și nu va capta înregistrări video

De altfel, în cadrul procedurii de licitație, Poliția a primit foarte multe întrebări legate tocmai de modul cum va folosi acest sistem și de garanțiile pe care le va oferi pentru respectarea legii și a drepturilor la viață privată.

La solicitarea HotNews.ro, Poliția Română a răspuns în luna septembrie 2019 mai multor întrebări legate de acest sistem IT.

Printre altele, Răzvan Rădoi, comisar în cadrul Poliției Române, a precizat că sistemul IT de recunoaștere facială, pe care Poliția Română vrea să-l operaționalizeze în următoarea perioadă, „nu va realiza o monitorizare în timp real (live) a spațiilor private și/sau publice și nu va capta/stoca înregistrări video întrucât nu are capabilități tehnice în acest sens, ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unei fapte penale.”

  • „În configurația solicitată în documentația de achiziție, software-ul pentru recunoaștere facială utilizează pentru comparare/căutare exclusiv imagini (fotografii) digitale faciale ale persoanelor ce fac obiectul identificării de către organele judiciare în cadrul atribuțiilor proprii de investigare a faptelor penale.
  • Imaginile faciale ce vor fi utilizate pot fi însă cadre extrase din înregistrări video care ilustrează aspecte ce prezintă interes pentru investigarea faptelor penale și care sunt obținute de către organele judiciare conform atribuțiilor proprii.
  • În consecință, sistemul nu va realiza o monitorizare în timp real (live) a spațiilor private și/sau publice și nu va capta/stoca înregistrări video întrucât nu are capabilități tehnice în acest sens ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unei fapte penale.”, a declarat pentru HotNews.ro Răzvan Rădoi, comisar în cadrul Poliției Române.

Pentru detalii citește: Poliția Română, despre viitorul sistem IT de recunoaștere facială: Nu va monitoriza în timp real spațiile publice și private și nu va capta înregistrări video

  • Ce s-a mai întâmplat cu această licitație?

Pentru acest contract, în valoare estimată de peste 4,7 milioane de lei (fără TVA), Poliția a primit 5 oferte de la următoarele firme:

  • 1. Dataware Consulting SRL
  • 2. Tech Source Consulting (lider), Cymbiot Solutions (subcontractant – 6%) și Avatar Software (subcontractant – 14%).
  • 3. Starc4sys SRL
  • 4. RECO 3.26
  • 5. Idemia Identity&Security France

Termenul de deliberare a unui câștigător a fost data de 25 martie 2020, dar rezultatul nu a fost publicat încă în Sistemul Electronic de achiziții publice.

II. A doua licitație

Tot în cadrul acestui proiect, Inspectoratul general al Poliției Române a mai lansat o licitație în luna noiembrie 2019.

Cu o valoare estimată la peste 230.000 de lei (fără TVA), contractul presupunea achiziția unei: „Soluții informatice pentru prelucrarea și îmbunătățirea imaginilor și înregistrărilor video, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere facială (NBIS) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA”

Poliția a primit 3 oferte în cadrul acestei proceduri de la următoarele firme:

  • 1. Union Co.
  • 2. vi Technologies
  • 3. Producton SRL

În 21 aprilie 2020, Poliția a anunțat în Sistemul Electronic de achiziții publice că a anulat această licitație. Motivul: „Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro