Sari direct la conținut

Ce se schimbă după 15 mai: 85% dintre cei peste 3600 de angajați Orange lucrează în prezent de acasă, dar revenirea la birou se va face gradual, pe mai multe luni

HotNews.ro
Angajat Orange Romania, Foto: Orange Romania
Angajat Orange Romania, Foto: Orange Romania

​Starea de urgență se încheie joi, 14 mai, dar asta nu înseamnă că mii de angajați vor veni la muncă imediat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Orange, cel mai mare operator local de comunicații mobile, cu peste 3600 de angajați, a transmis la solicitarea HotNews.ro care este planul de revenire la birouri a angajaților și măsurile de protecție care se vor lua. 85% dintre angajați au lucrat până acum de acasă, iar revenirea la birouri nu se va face brusc, ci gradual pe parcursul mai multor luni și cu măsuri de protecție.

HotNews.ro a adresat întrebări marilor operatori de comunicații, companii care au mii de angajați, majoritatea în București, pentru a afla cum s-a lucrat în această perioadă în care s-a decretat starea de urgență și ce schimbări vor apărea după data de 15 mai când autoritățile au anunțat că nu vor mai prelungi starea de urgență, dar că se va intra în starea de alertă.

Orange, liderul pieței de comunicații mobile, este prima companie care a răspuns până acum întrebărilor HotNews.ro pe această temă.

  • HotNews.ro: Care este numărul total al angajaților și câți dintre aceștia au lucrat până acum de acasă?

Orange: Am monitorizat îndeaproape informările Organizației Mondiale a Sănătății și ale autorităților din România, am pus pe primul loc sănătatea celor peste 3600 de angajați și am reacționat înainte ca starea de urgență națională să fie declarată, planificând și reorganizând activitatea întregii companii pentru ceea ce a urmat. La Orange, aveam deja atât procesele stabilite, cât și mijloacele tehnologice și de conectivitate necesare pentru a trece către un mod de lucru la distanță. În total, 85% dintre angajații Orange România, Orange Services și Orange Money lucrează de acasă. Dintre aceștia, e important de menționat că 100% dintre colegii din customer support (call centere) au fost transferați către un regim de lucru work from home, încă din primele săptămâni de criza. Mutarea echipelor din call centere, în special, a reprezentat un efort logistic considerabil, însă pregătirea noastră tehnica ne-a ajutat să facem asta în doar câteva zile.

  • HotNews.ro: Cum au lucrat restul?

Orange: A fost necesară, în primul rând, reorganizarea foarte rapidă a pozițiilor care au contact direct cu clienții (vânzări, customer support) sau a angajaților care sunt pe teren, pentru a ne asigura de calitatea infrastructurii rețelei Orange, precum și de a menține calitatea serviciilor oferite clienților noștri. Astfel, cei 15% dintre angajații care nu lucrează remote sunt cei din magazinele Orange rămase deschise sau fac parte din echipa tehnică și se află pe teren.

  • HotNews.ro: Ați făcut disponibilizări ori ați trimis în șomaj tehnic angajați în această perioadă? Ați făcut noi angajari? Detalii, vă rog

Orange: Nu am apelat la varianta șomajului tehnic pentru niciunul dintre colegii noștri din Orange România sau din celelalte 2 entități, Orange Services și Orange Money. Am dezvoltat fluxuri de lucru la distanță, inclusiv pentru colegii aflați în prima linie, în departamente precum cele de retail sau customer service. Am definit planuri de acțiune specifice fiecărui department, astfel încât să putem pastra un nivel înalt de calitate a serviciilor Orange, cu care clienții noștri s-au obișnuit de-a lungul timpului. Planurile noastre pe termen scurt și mediu nu includ apelarea la șomajul tehnic sau la alte tipuri de acțiuni ce i-ar pune în dificultate pe colegii noștri. Procesele de recrutare s-au desfășurat în condiții normale, chiar dacă s-au mutat în online încă din prima săptămână de criză. În această perioadă ne-am concentrat eforturile de recrutare pentru poziții critice, în special în IT și în departamentul tehnic.

  • HotNews.ro: Care este planul de revenire la munca la birou a angajaților? Ce măsuri de protecție veți lua?

Orange: Din 18 mai vorbim de o anumită relaxare, dar principiul de operare de bază rămâne lucrul de la distanță, deoarece siguranța angajaților noștri este pe primul loc. Revenirea la birou se va face gradual și va respecta întru totul recomandările autorităților. Astfel, ne propunem ca în prima luna după ridicarea stării de urgență să menținem procentul de lucru de la distanta cât mai apropiat de cel de acum, urmând ca, pe măsură ce lucrurile se vor stabiliza, să creștem gradual numărul celor care se întorc la birou. Planul de revenire la birou se întinde pe o perioadă de câteva luni, timp în care vom continua să punem la dispoziția colegilor noștri toate măsurile de protecție pe care le-am avut în vedere și până acum: echipamente de protecție (măști, mănuși, echipamente speciale pentru colegii care se duc la intervenții tehnice), reguli stricte în shop-urile Orange, legate de distanțare și sanitizare etc.”

  • 14-15 mai: Se încheie starea de urgență. Începe starea de alertă

Starea de urgență va înceta în 14 mai (n.a joi) și va fi înlocuită cu starea de alertă, începând cu 15 mai (n.a vineri), când se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice sau muzeele, urmând ca eventuale noi măsuri de relaxare să fie dispuse după două săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, a declarat luni, 4 mai, președintele Klaus Iohannis.

Începând cu data de 15 mai, oamenii vor putea să circule în interiorul localității de domiciliu fără a completa o declarație pe proprie răspundere, „dar nu e bine să exagerăm” în condițiile în care „epidemia nu a trecut”, a subliniat Klaus Iohannis, care a vorbit despre o relaxare „pas cu pas”, cu noi posibile măsuri de relaxare la un interval de două săptămâni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro