Sari direct la conținut

Ce spune Kievul despre ofensiva din Harkov: „Eliberarea unor părți de teritoriu din districtele Kupiansk și Izium este în curs de desfășurare"

HotNews.ro
Soldați ucraineni decorați de Zelenski, Foto: president.gov.ua
Soldați ucraineni decorați de Zelenski, Foto: president.gov.ua

Forțele ucrainene recâștigă controlul asupra orașelor și satelor din jurul orașului strategic Izium, în cadrul contraofensivei lor împotriva forțelor ruse din estul Ucrainei, a anunțat duminică Kievul, potrivit AFP.

„Eliberarea unor părți de teritoriu din districtele Kupiansk și Izium din regiunea Harkov este în curs de desfășurare”, a anunțat statul major ucrainean în cea de-a 200-a zi a conflictului.

Kievul anunțase anterior că trupele sale au intrat în Kupiansk.

La începutul lunii septembrie, armata ucraineană a anunțat mai întâi o contraofensivă în sud, înainte de a face o pătrundere surprinzătoare și fulgerătoare prin liniile rusești în nord-est, în regiunea Harkov, în cursul acestei săptămâni.

După ce a anunțat vineri eliberarea a aproximativ 30 de localități, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că armata ucraineană a recucerit în septembrie aproximativ „2.000 de kilometri pătrați de teritoriu”.

În actualizarea sa de duminică, armata a precizat că este vorba de 2.000 de kilometri pătrați de teritoriu care a fost recucerit de la forțele rusești în ultimele zile.

Rusia a anunțat sâmbătă că și-a „regrupat” forțele din „zonele Balakliia și Izium” pentru a-și „întări” poziția în jurul Donețk, mai la sud, una dintre capitalele separatiștilor proruși.

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro