Sari direct la conținut

Ce spune ministrul Muncii despre creșterea salariului minim la 3.500 de lei anul acesta

HotNews.ro
​Marius Budăi, Foto: Agerpres
​Marius Budăi, Foto: Agerpres

Ministrul Muncii Marius Budăi a fost întrebat luni despre scenariul creșterii salariului minim brut la 3.500 de lei anul acesta, el răspunzând că există un dialog permanent cu sindicatele şi patronatele în ceea ce privește subiectul, potrivit News.ro.

Chestionat la Antena 3 dacă un scenariu ar fi ca salariul minim să ajungă până la 3.500 lei din 1 ianuarie 2024, ministrul PSD a precizat că va exista o creştere, posibil la începutul anului viitor, însă a adăugat că se fereşte să dea o cifră înainte de a exista discuţii în coaliţie şi cu partenerii sociali.

„Din păcate, nu suntem într-o perioadă în care să dăm mesaje extrem de clare fără a greşi şi eu o să mă feresc să fac acest lucru. Anul acesta, la 1 ianuarie a fost un salt mare de 450 lei pentru salariul minim. A înţeles şi Guvernul să participe la acest salt şi 200 lei nu sunt taxaţi”, a afirmat Budăi.

„Avem discuţii cu partenerii sociali şi o asemenea decizie nu se ia decât la masa dialogului, cu partenerii sociali, cu sindicatele şi patronatele şi Guvernul la mijloc, ca un mediator ce trebuie să fie. Însă toate aceste lucruri câteodată există o vorbă în România care spune că ‘mai binele este duşmanul binelui’. Trebuie să vedem ce ne dorim, să avem discuţii clare şi oneste cu mediul de afaceri astfel încât să nu dezechilibrăm ceea ce avem bun acum”, a adăugat el.

Noi discuții despre majorarea salariului minim

Întrebat dacă o majorare la 4.000 lei din ianuarie 2024 este mai plauzibilă, el a răspuns că se fereşte să dea cifre, însă a oferit asigurări că va exista o majorare a salariului minim.

„Eu o să mă feresc să dau cifre şi informaţii care nu sunt clare, discutate îndelunj în coaliţie şi cu partenerii sociali, pentru că nu este corect. Însă discuţiile sunt pentru a avea o nouă creştere a salariului minim, fie la început de an, fie vedem când, dar să avem o predictibilitate pentru mediul de afaceri, dar şi ţinând cont de puterea de cumpărare a celor care lucrează pe salariul minim”, a afirmat acesta.

Amintim că de la 1 ianuarie 2023 salariul minim pe economie a fost majorat în contextul inflației ridicate la 3.000 de lei brut, de la 2.550 lei, dintre care 200 de lei nu sunt taxați.

Această majorare fără precedent în ultimii ani a dus la o creștere masivă a numărului de salariați din mediul privat plătiți cu minimul pe economie.

Într-un raport publicat săptămâna trecută FMI estima că inflația va ajunge la 7,5% în România la sfârșitul acestui an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro